Schimbările fizice în trimestrul trei de sarcină
Evaluări medii
Comentat de 0
Membri
Vezi comentariile
Rezumatul articolului
Ai intrat în trimestrul III de sarcină. Încă un pas te mai desparte de clipa în care îţi vei strânge în braţe bebeluşul. Este firesc să simţi o puternică încărcătura emoţională şi să ai impresia că timpul parcă se scurge prea încet. Din păcate este şi perioada în ești mai obosită ca de obicei, semn că organismul tău resimte intens modificările prin care trece.

Creşterea în greutate şi
schimbările fizice continuă. La finalul sarcinii vei constata că plusul de kilograme acumulat pe parcursul celor trei trimestre este ,ideal, de circa 8-maxim 10 kg. Nu te gândi că responsabilă este doar mărirea burticii. Pe lângă ea mai adaugă placenta, volumul sanguin aproape dublat, lichidul amniotic, sânii şi depozitele adipoase.
Sânii
În
al treilea trimestru de sarcină sânii îşi măresc dimensiunile prin creşterea ţesutului mamar şi îi vei simţi mult mai grei. Este perioada în care glandele mamare se pregătesc pentru a-ţi hrăni puişorul. În jurul areolei mamare, care devin hiperpigmentate, se găsesc câteva glande, cu număr variabil, întâlnite şi sub denumirea de tuberculii lui Montgomery. Aceştia au forma unor mici ridicături ce vor creşte acum în dimensiune pentru a rămâne aşa pe toată durata alăptării. La nivelul lor se secretă substanţe ce intervin în lubrifierea mamelonului şi îi menţin elasticitatea.
Apariţia câtorva picături de lichid gălbui este absolut normală. La unele femei, ele apar încă din primul trimestru de sarcină. Nu este altceva decât preţiosul colostru, prima substanţă produsă de glandele mamare, deosebit de bogată în factori nutritivi. Spălarea frecventă cu apă şi săpun este suficientă pentru a menţine starea adecvată de igienă a acestor zone.
Sfat: Pentru a atenua greutatea suplimentară a sânilor (deseori este vorba chiar de aproximativ 1000 de grame în plus) şi a preveni deformarea lor ulterioară, poartă sutiene prenatale confecţionate din bumbac, antialergice.
Spatele
Bineînţeles că este dificil pentru articulaţiile şi coloana ta vertebrală să se descurce cu o burtică rotunjoară, care a deviat şi centrul de greutate, afectând vizibil postura firească. Pe de altă parte, sub influenţa hormonilor articulaţiile devin mult mai laxe, prin urmare mai puţin rezistente.
Sfat: Pentru a-ţi corecta postura foloseşte scaune cu spătar, iar masajul şi compresele călduţe/ reci contribuie la atenuarea durerilor articulare. Cum plimbările moderate sunt recomandate, nu folosi încălţări cu toc înalt, dar nici cu talpă plată. Oricare dintre aceste variante vor obosi coloana vertebrală şi bolta plantară. Tocul jos este o alegere mult mai bună.
Respiraţia
Uterul se măreşte şi apasă pe stomac în al treilea trimestru de sarcină, iar presiunea se va transmite mai departe pe muşchiul diafragmatic, cel care vine în contact cu baza plămânilor şi se contractă/relaxează în timpul respiraţiei. În consecință vei depune mai mult efort pentru a respira. În schimb, dacă respiraţia devine brusc mult mai greoaie, prezintă-te de urgenţă la medic, căci poate fi vorba de o afecţiune severă, polihidramnios acut, ce constă în mărirea excesiva a cantităţii de lichid amniotic.
Sfat: Îţi va fi mult mai uşor dacă vei dormi cu partea superioară a corpului sprijinită de câteva perne. În acest fel plămânul va fi supus unei presiuni mai mici şi vei respira cu mai multă uşurinţă.
Stomacul
Organismul uman este în aşa fel alcătuit încât există organe interne la nivelul cărora, în diverse zone se desfăşoară procese diferite. Este cazul stomacului. O anumită porţiune secretă acid clorhidric, alta mucus, fermenţi şi alte substanţe implicate în procesul de digestie. În momentul în care uterul împinge stomacul şi îi deviază temporar poziţia, sucul gastric stagnează mai mult ca de obicei şi riscă să deregleze mecanismele locale de scădere a acidităţii. Rezultatul este senzaţia de arsură sau chiar durere pe care medicul tău te va ajuta să o combaţi prin diverse medicamente.
Sfat; Este bine să eviţi anumite alimente care cresc aciditatea gastrică: cafeaua, roşiile, băuturile carbogazoase, citrice, prăjeli etc. Mesele dese, regulate, în cantităţi rezonabile, hidratarea te vor ajuta să treci şi peste această neplăcere şi să ai o
sarcină sănătoasă până la sfârşit. Încearcă să bei lapte, poate merge ca remediu împotriva acestei senzaţii de arsură.
Picioarele
În ultimul trimestru de sarcină, majoritatea mămicilor se plâng din cauza picioarelor şi a gleznelor umflate. Uterul apasă pe vena cavă inferioară, vasul responsabil de colectarea sângelui venos din partea inferioară a corpului. Astfel, sistemului circulator îi este din ce în ce mai greu să asigure întoarcerea sângelui venos din periferie. El va stagna la nivelul membrelor inferioare mărind calibrul vaselor, deja aflate sub influenţa hormonilor specifici sarcinii. Din aceleaşi motive te poţi confrunta şi cu apariţia desenelor vasculare (linii roşiatice subţiri, ramificate) sau a hemoroizilor.
Atunci când umflarea picioarelor este însoţită şi de apariţia senzaţiilor de furnicătură sau amorţeală, înseamnă că şi asupra nervilor din acele zone se exercită presiune.
Sfat: Circulaţia venoasă va fi ameliorată dacă îţi vei odihni picioarele pe un suport aflat mai sus de nivelul bazinului. Pentru a preveni apariţia dilataţiilor de la nivelul venelor (varicele), poartă ciorapi elastici, speciali şi nu ocoli mersul moderat, pe jos. Bea cât mai multe lichide pentru a ajuta la fluidizarea sângelui.
Infecţiile urinare
Fii foarte atentă la semnele specifice infecţiei urinare: urinări frecvente, usturime, creşterea temperaturii, dureri abdominale. Frecvenţa apariţiilor acestora este ridicată la viitoarele mămici aflate în ultimul trimestru deoarece vezica urinară nu se goleşte complet, oferind germenilor timp de înmulţire şi răspândire.
Sfat: Niciodată nu neglija aceste simptome. Medicul îţi va recomanda un tratament care va scădea riscul apariţiei complicaţiilor. Pentru a avea o sarcină sănătoasă bea multă apă, elimină urina imediat ce simţi nevoia şi fă mai degrabă duş decât baie.
Cu răbdare şi ajutată de medic vei trece peste aceste neplăceri. Începând cu trimestrul III de sarcină vizitele la medic vor fi din ce în ce mai dese, la două săptămâni. În ultima lună de sarcină vei vizita medicul o dată pe saptămână. Nu te speria şi nu deveni excesiv de emotivă. Încearcă să găseşti metoda ideală pentru tine, pentru a te relaxa şi de a-ţi ţine atenţia ocupată: plănuieşte, pregăteşte venirea celui mic acasă, discută cu tati ori cu familia ta despre felul în care îl vei hrăni pe cel mic. Deconectează-te: venirea unui bebeluş este întotdeauna un prilej de bucurie!
Etichete ale categoriilor:
Al treilea trimestru
Etichete ale articolelor:
fazele sarcinii,
hormoni