Bine aţi venit, greţuri de dimineaţă!

Evaluări medii  
 4 voturi

Comentat de 0 Membri   Vezi comentariile

De Elaine Zwelling şi Dr Jim Thornton

Rezumatul articolului

Mai mult de jumătate din femeile însărcinate au greţuri matinale sau ameţeli

Oh… e acea senzaţie de greaţă! Mirosurile de dimineaţă, micul dejun şi chiar numai gândul la mâncare - totul pare dezgustător. Probabil te întrebi: Dacă asta înseamnă să fii însărcinată şi aşa va fi tot timpul, de ce mai vor femeile să rămână gravide? Şi de ce un eveniment atât de emoţionant din viaţa unei femei trebuie să aducă cu el şi aceste greţuri permanente? E ceva în neregulă?


Greţurile de dimineaţă: ce se ascunde în spatele acestora

Strategii de prevenire

Cum faci faţă greţurilor

Pe termen lung


Greţurile de dimineaţă: ce se ascunde în spatele acestora


Greaţa, adesea asociată cu vărsăturile, este unul dintre simptomele des întâlnite în cursul primului trimestru al sarcinii. Mai mult de jumătate dintre femeile însărcinate trec prin asemenea neplăceri. De fapt, greaţa nu de doar un simptom specific, ci şi un semn că sarcina evoluează bine.  

Aceste simptome poartă numele de ,,greţuri de dimineaţă" pentru că în acest moment al zilei se fac cel mai mult simţite. În orice caz, starea de greaţă poate apărea oricând în timpul zilei, la fel şi vărsăturile, atunci când eşti însărcinată. Se spune că aceste simptome sunt determinate de hormonul sarcinii hCG, produs de placenta care se dezvoltă şi care ajută ca sarcina să fie susţinută. Alţi factori care contribuie la apariţia greţurilor sunt nivelul scăzut al zahărului în sânge, aciditatea crescută a stomacului, stresul şi oboseala.



Strategii de prevenire


Prevenirea greţurilor de dimineaţă este cel mai bun de a trece fără prea mari neplăceri de primul trimestru de sarcină. Ţine întotdeauna lângă pat, la îndemâna ta, câţiva biscuiţi simpli sau chiar o bucăţică de ciocolată şi mănâncă puţin atunci când te trezeşti, pentru a creşte nivelul zahărului din sânge înainte să te ridici din pat. În locul celor trei mese principale pe zi, mănâncă între 5 şi 6 mese mai mici pentru ca stomacul tău să nu rămână gol şi pentru a-ţi menţine glicemia în limite normale. Asigură-te că regimul tău alimentar îţi furnizează necesarul de proteine (pe care le găseşti în carne, peşte, ouă, brânză) şi carbohidraţi complecşi (pe care îi găseşti în fructe, legume şi făinoase) pentru a răspunde nevoilor de creştere ale fătului tău.  

Unii specialişti recomandă pentru prevenirea greţurilor un supliment de vitamina B6, în doze de 75 -100 de miligrame. Evită alimentele grase şi condimentate, ai grijă să nu te încălzeşti prea tare. să nu transpiri foarte mult şi odihneşte-te suficient.



Cum faci faţă greţurilor


Atunci când ai senzaţii de greaţă, încearcă următoarele:

  Relaxează-te. Respiră adânc – inspiră pe nas, apoi expiră pe gură – sau încearcă să urmăreşti ceva care să te distragă, concentrându-te pe lucrurile care îţi fac plăcere.

  Evită contactul vizual, mirosul sau gustul unor mâncăruri sau substanţe (cum ar fi fumul de ţigară) care îţi pot provoca greaţă.

  Mestecă sau suge felii de lămâie proaspăt tăiate, ronţăie nişte biscuiţi cu ghimbir.

  Dacă atunci când te speli pe dinţi îţi vine să regurgitezi, încearcă apa de gură şi foloseşte-o des astfel încât să ai tot timpul un gust plăcut în gură.

  Pentru neutralizarea acidităţii crescute din stomac, bea un pahar cu lapte sau două tablete de calciu.

  Pune-ţi o compresă rece sau cu gheaţă pe gât.

  Foloseşte ghimbirul – un remediu natural pentru greaţă. Presară-l peste legume sau alte alimente.

  Bea ceai de muşeţel sau de ghimbir.

  Bea suficiente lichide, chiar dacă nu ai poftă de mâncare. Îţi va fi chiar de ajutor, pentru că nu vei amesteca lichidele cu hrana solidă la aceeaşi masă.

  Apasă cu degetele mari pe oasele de la baza craniului, în spatele gâtului, în apropierea urechilor; sau aplică gheaţă în aceste zone.

Pe termen lung


Vestea bună este că pentru marea majoritate a viitoarelor mămici, greţurile de dimineaţă dispar în jurul celei de-a patra luni de sarcină, când nivelul hormonilor mai scade puţin. Dacă stările de greaţă şi vărsăturile persistă (şi se fac simţite mai mult de o dată sau de două ori pe zi), te împiedică atât să mănânci cât şi să bei sau continuă şi după primul trimestru, ia legătura cu doctorul tău. Este posibil să te confrunţi cu o problemă serioasă numită hyperemesis gravidarum care necesită tratament oral sau intravenos.





  • Etichete ale categoriilor:
  • Primul trimestru
  • ,
  • Al doilea trimestru


  • Etichete ale articolelor:
  • greţuri matinale
  • Comentarii ale membrilor
    Niciun comentariu în acest moment
      Îţi recomandăm şi...
     
    Cum te simţi în al doilea trimestru de sarcină?
    Al doilea trimestru de sarcină este, de obicei, cel mai confortabil.… Citeşte articolul
     
     
    Schimbările-de-stare-sunt-importante
    Schimbările de stare sunt la fel de importante precum schimbările fizice sau cele emo#… Citeşte articolul