Cât de importantă este disciplina? Cum să abordezi educarea copilului tău

Comentat de 19 Membri   Vezi comentariile

De Suzanne Dixon

Rezumatul articolului

Cu greu poţi găsi ceva mai îngrijorător pentru părinţi decât provocările legate de disciplina unui copil mic. Cu toţii dorim ca micuţii noştri să aibă un comportament model, dar a face acest lucru să se întâmple fără a suprima creativitatea copilului sau fără diminuarea sentimentului de sine este dificilă. Am constatat că disciplina este o zonă a părinţilor unde o mulţime de "fantome din copilărie" apar şi provoacă probleme – este o frază ce aparţine unui celebru expert în dezvoltarea copiilor, Selma Fraiberg, şi se referă la amintirile din copilărie, experienţele trecute şi modelele de gândire şi comportament prestabilite ce sunt caracteristice fiecăruia dintre noi şi le reflectăm în educaţia oferită copiilor. Aceste fantome pot face rolul de părinte să pară şi mai complicat, pentru că, uneori, spunem un lucru, dar simţim şi gîndim altceva.

Educarea şi învăţarea

Pasionaţi de interdicţii

Aprobarea este importantă

Când disciplina nu funcţionează

Întrebări frecvente, la care au răspuns experţii Pampers

Educarea şi învăţarea

"Disciplină" are la bază un cuvânt cu sensul de "a educa", nu "a pedepsi". Obiectivul nostru ar trebuie să fie acela de le arăta copiilor cum să se comporte civilizat, să se auto-controleze şi să îi respecte pe ceilalţi. Am constatat că, dacă părinţii îşi plănuiesc clar ceea ce doresc să-şi înveţe înveţe copilul şi au în vedere ce poate învăţa micuţul în etapa de dezvoltare în care se află, atunci strategiile specifice vor funcţiona mai eficient. Din punctul de vedere al copilului, cu cât mesajul transmis este mai simplu şi legătura dintre acţiune şi consecinţă mai evidentă, cu atât îi este mai uşor să înveţe ce are de făcut.

Pasionaţi de interdicţii

Contrar credinţelor populare, copiilor chiar le place să fie disciplinaţi, dar doar dacă acest lucru este făcut consecvent şi cu dragoste. A şti care sunt regulile şi ce se va întâmpla dacă le încalcă le inspiră copiilor siguranţă. Astfel, ei se pot relaxa prin joacă şi noi descoperiri, deoarece ştiu care sunt limitele. Cei mai agitaţi copii pe care i-am văzut la mine în birou sunt cei care sunt disciplinaţi foarte rar sau inconsecvent . Aceşti copii vor fi foarte agitaţi, vor şicana, vor lovi, vor fi nepoliticoşi, vor folosi cuvinte urâte sau îi vor pune primei persoane pe care o văd răbdarea la încercare cu scopul de a găsi acele interdicţii, iar în final, vor dori să arunce vina asupra altora decât asupra propriei persoane. A avea prea multă putere este ceva înfricoşător pentru un copil mic. După iubire, disciplina este cel mai frumos cadou pe care îl poţi dărui unui copil.

Aprobarea este importantă

Majoritatea copiilor vor să facă ceea ce părinţii lor le spun să facă. Dragostea şi atenţia părinţilor sunt cei mai buni stimulenţi din lume şi copiii se vor strădui foarte mult să le păstreze. Problemele apar atunci când părinţii acordă foarte puţină atenţie copiilor sau se concentrează asupra lucrurilor negative din comportamentul lor şi nu observă lucrurile bune pe care micuţii le fac pentru a fi pe placul părinţiilor. Adesea, o problemă de disciplină dispare atunci când părintele îşi focusează atenţia asupra părţilor pozitive şi ignoră în mod strategic lucrurile mai răutăcioase pe care copilul le face. Recompensele cum ar fi gustările dulci sau o activitate specială ce îi face plăcere celui mic, îi pot modela comportamentul, dar nimic nu este mai puternic decât aprobarea părinţilor şi sentimentul copilului că poate face ceea ce oamenii vor ca el să facă. Aceste recompense intrinseci sunt cele mai mari: îi insuflă unui copil încrederea în sine şi îl fac să fie atent la următoarea provocare pe care viaţa i-o oferă.

Când disciplina nu funcţionează

Câteodată părinţii cer prea mult de la copiii lor, comparativ cu stadiul lor de dezvoltare şi/sau contextul în care se află. Mai jos sunt câteva cazuri de care aud în mod constant, alături de câteva strategii ce pot fi aplicate pentru a obţine rezultate mai bune.

  Instrucţiunile părinţilor sunt mult prea generale. Rugăminţi ca “Fii cuminte” sau “Poartă-te frumos” nu au o însemnătate prea mare pentru un copil mai mic de 10 ani. Fii mai specific în indicaţiile pe care i le dai micuţului. Spune-i “Nu mai ţipa” sau “Dă-i maşinuţa lui Radu înapoi”

 Sarcina pe care trebuie să o îndeplinească este mult prea dificilă pentru un copil. Foarte puţini copii mici înţeleg “Fă-ţi curat în cameră la tine”. Copiii răspund mai bine la “Ridică cuburile” sau “Pune-ţi hainele în coşul de rufe”. Multe sarcini mici îndeplinite cu succes îi dă curaj micuţului pentru următoarea.

 Copilul nu vede legătura dintre comportamentul său şi recompensă sau pedeapsă. Dacă pedeapsa vine la un timp îndelungat după ce a făcut năzbâtia, atunci copilul chiar nu învaţă nimic. De exemplu, nu are niciun sens să recompensezi un copil de 3 ani după o săptămână în care a avut un comportament ireproşabil pentru că memoria şi noţiunea sa de timp nu sunt suficient de mature să înţeleagă ce înseamnă. Cu cât este copilul mai mic, cu atât legătura dintre faptă şi recompensă trebuie să fie mai aproape. Recompensează-l imediat, de exemplu lăudându-l: “Foarte bine ai făcut că i-ai dat cuburile lui Mihai înapoi”.

 Se aşteaptă prea multe de la un copil. Copiii mici ştiu că “NU” înseamnă să înceteze să facă orice ar face în acel moment, dar nu pot găsi un substitut pentru tentaţia iniţială, dacă aceasta le este încă la îndemână. De exemplu, butoanele de le televizor vor rămâne o tentaţie prea mare pentru copilul tău, exceptând cazul în care îi oferi o altă activitate departe de aparat.

 Prea mulţi de “NU”.Dacă universul copilului este o plajă de interdicţii, atunci el nu va mai fi atent la ele. Părinţii ar trebui să prioritizeze problemele şi să se concentreze pe una singură sau doar pe câteva la un anumit moment de timp. Aş sugera să se înceapă cu acel comportament care poate îi poate pune viaţa în pericol, care îi poate cauza grave probleme de sănătate sau pot distruge bunuri valoroase. Bătăliile despre mâncare nu vor fi niciodată câştigate, iar cele legate de haine nici măcar nu merită a fi discutate.

 Copilul este epuizat. Nu încerca să îl disciplinezi pe copil atunci când este obosit, când îi este foame, când este foarte supărat sau stresat. Vei avea un succes mai mare dacă îl scoţi pe copil din situaţia respectivă şi îi dai orice are nevoie (un pui de somn, o gustare sau o îmbrăţişare)şi încerci din nou după.

 Părintele este epuizat. Când eşti mai supărat decât copilul tău, este foarte puţin probabil să îl înveţi ceva valoros. Acordă-ţi o pauză. Deşi copiii vor învăţa, aşa cum de altfel şi trebuie, că părinţii lor au reacţii emoţionale la comportamentele negative – expresia feţei tale, vocea şi comportamentul sunt toate căi prin care acesta judecă efectul acţiunilor sale asupra celor din jur – ai mare grijă atunci când simţi că îţi pierzi controlul. Amândoi puteţi fi speriaţi de reacţiile tale şi, cel mai probabil, vei regreta ceea ce spui sau faci.

Întrebări frecvente, la care au răspuns experţii Pampers:

Î: Avem băieţi gemeni, de 18 luni. Niciunul dintre ei nu ne lasă să îi spălăm pe dinţi. Dinţişorii celui mare mare sunt pe cale să cadă. Le dăm pastă de dinţi cu fluor în fiecare zi. Ce ar trebui să facem?

R: Conflictele pentru control sunt ceva comun şi normal în cel de-al doilea an de viaţă şi asta sună a luptă pentru control. Este important să nu le stânjeneşti copiilor tăi sentimentul de independenţă care devine tot mai puternic, dar ar trebui să fii mai autoritară când vine vorba de sănătate.Dacă tu şi soţul tău sunteţi fermi şi consecvenţi în privinţa spălatului pe dinţi şi nu staţi la discuţii sau negocieri, băieţii vor accepta în cele din urmă acest obicei extrem de important, pe care trebuie să-l respecte în mod regulat. Implică-i şi pe ei în construirea acestui moment, lasă-i să strângă tubul de pastă de dinţi sau să-şi aleagă ei culoarea periuţei. Cu cât mai puţine discuţii, cu atât mai bine. Fii fermă în abordarea acestei probleme: mai urmează şi altele asemenea ,,bătălii''. Copiii se simt mult mai în siguranţă dacă ştiu că există nişte limite pe care să se bazeze. Pe de altă parte, ei devin neliniştiţi atunci când regulile se schimbă, când acestea pot fi negociate sau dacă simt că deţin prea multă putere în anumite situaţii. - Suzanne Dixon, MD

Î: Copilul meu de 3 ani nu vrea să stea în scaunul lui special de maşină. Întotdeauna reuşeşte să iasă afară. În fiecare dimineaţă avem o mare dispută cînd e timpul să meargă la creşă şi eu trebuie să mă duc la serviciu. Asta mă înnebuneşte! Ajutor!

R: Siguranţa copilului tău în maşină este o problemă în privinţa căreia nu este permis niciun compromis. Copilaşul trebuie să stea în scăunelul lui, aşa că asigură-te că este aşezat confortabil în el şi că are centura prinsă bine. Unii copii sensibili la atingere se simt mai bine dacă vei căptuşi curelele cu pâslă sau velur. Asigură-te că stă în poziţie dreaptă în scăunel şi poate vedea afară; verifică să nu-l deranjeze soarele şi, dacă este nevoie, foloseşte un parasolar la geamul la care stă copilul tău. Oferă-i o ocupaţie care să îi capteze atenţia în timpul deplasărilor cu maşina, ca de exemplu să ţină cu mânuţele un obiect sau o jucărie pe care să o studieze. Tine jucăria în torpedo şi dă-i-o doar atunci când stă cuminte în scăunel. Opreşte maşina de fiecare dată când vrea să scape din scăunel, chiar dacă o face de 100 de ori - ar trebui să nu apară discuţii majore, să reacţionezi prompt şi să-l aşezi la locul lui, în siguranţă, în scăunel. Se va obişnui şi se va conforma cu acest lucru dacă eşti fermă şi consecventă faţă de el. Atunci când te hotărăşti să pui acest plan în aplicare, ar fi bine să încerci să pleci mai devreme de acasă ca să ai timp suficient şi să fii relaxată. Spune-i celui mic despre planul tău cu o zi înainte şi fii hotărâtă în faţa lui. Un alt lucru care determină discuţiile dintre voi ar putea fi faptul că amândoi aveţi probleme când trebuie să va luaţi la revedere unul de la celălalt atunci când scopul deplasării cu maşina este să îl laşi pe cel mic la ai tăi sau la creşă şi tu trebuie să pleci la serviciu. Asta poate pentru că pe amândoi vă întristează faptul că trebuie să vă despărţiţi pe timpul zilei. Copilul tău s-ar putea să nu stea liniştit în scăunel tocmai pentru că înţelege că cearta pe care o provoacă din această cauză poate amâna momentul despărţirii şi îţi poate capta atenţia, chiar dacă nu într-un mod pozitiv. - Suzanne Dixon, doctor conferenţiar

Î: Cum îmi pot împiedica copilul de 19 luni să mai arunce în jur cu mâncarea ? De obicei, când face asta repetat şi în mod sfidător îi iau mâncarea şi îi spun că nu va primi nimic de mâncare atât timp cât aruncă cu ea.

R: Se pare că interpretezi greşit comportamentul său şi îl consolidezi în mod involuntar. Toţi copiii de vârsta lui se joacă cu mâncarea; e una din modalităţile în care descoperă cum merge lumea. Nu este un act de sfidare. Se pare că acorzi mai multă atenţie copilului tău atunci cînd acesta aruncă cu mâncare. Nu uita că şi atunci când ţipi la el îi încurajezi comportamentul deoarece ştie sigur că aşa îţi atrage atenţia. Aceasta ne conduce către răspunsul cu doi paşi al problemei tale: mai întâi, laudă-ţi băieţelul atunci când mănâncă fără a arunca mâncarea. Spune-i ce băiat cuminte e şi cum va creşte el mare. Dacă aruncă cu mâncare, atunci spune-i simplu: “Nu aruncăm cu mâncare!”. Apoi ignoră-l pentru 15 secunde. În curând va învăţa că va capta mai multă atenţie dacă mănâncă fără a arunca cu mâncare. - Lawrence Kutner, profesor doctor conferenţiar, psiholog

Î: Fiica mea va avea 10 luni în curând. Care este calea corectă de a disciplina copiii mici? Cum o pot opri din a pune mâna pe lucrurile noastre? Mi-e teamă că dacă nu o învăţăm acum s-ar putea să fie prea târziu când împlineşte 2 ani . Este cazul?

R: este foarte important ca fiica ta să pună mâna pe tot felul de lucruri. Aşa învaţă. Tot ceea ce vrei este să nu distrugă ceva valoros sau să nu se rănească. De aceea, cea mai bună abordare la această vârstă este să nu aibă la îndemână asemenea obiecte pentru că nu va ajuta nicio discuţie cu un copil de 10 luni. Dacă nu vrei să îţi atingă obiectele preţioase de cristal, pune-le undeva sus unde nu poate ajunge. Dacă nu vrei să nu cadă pe scări, atunci ar fi bine să pui o portiţă ca să nu se poată apropia de ele. Abordarea ta în ceea ce priveşte disciplina se va schimba pe măsură ce fetiţa ta va creşte şi va înţelege consecinţele actelor sale. Reţine doar că disciplina are de-a face cu a învăţa nu cu a pedepsi. A o răsplăti pe fetiţa ta pentru un comportament ireproşabil este o formă de disciplină. - Lawrence Kutner, profesor doctor conferenţiar, psihologist

Î: Fetiţa mea de 19 luni a început să mă lovească peste faţă şi îmi spune ”Nu” atunci când nu îi dau ceea ce vrea ea. Este ceva normal pentru un copil de vârsta ei? p>

R: Deşi mulţi copii răbufnesc atunci când se simt frustraţi, asta nu înseamnă că ar trebui să îi ignori comportamentul. Spune-i “Fără lovituri!”. Nu o lovi înapoi. Acest gest nu va face decât să agraveze situaţia. Aminteşte-ţi că ea te loveşte nu pentru că e nervoasă sau pentru că tu ai făcut ceva greşit ca şi părinte, ci pentru că ea se simtă copleşită de emoţiile ce o încearcă. Păstrează-ţi calmul. Asta îi va oferi ficei tale posibilitatea de a-şi recăpăta încrederea în ea. Cu copiii de această vârstă care şi-au pierdut controlul , este de ajutor să îi iei în braţe pentru câteva secunde astfel încât să nu te mai poată lovi. Câteodată te poate ajuta şi să îi distragi atenţia când vezi că încearcă să riposteze. Pe măsură ce fetiţa ta creşte, se va controla mai bine atunci când se confruntă cu emoţii puternice. - Lawrence Kutner, profesor doctor conferenţiar, psiholog

Î: Am un băieţel de 18 luni care a început să îi lovească pe ceilalţi copii destul de des. Nu îi loveşte atât de tare încât să îi rănească. Este o metodă prin care vrea să-mi atragă atenţia. Nu am nici cea mai vagă idee despre cum să gestionez această problemă. Cum să reacţionez atunci când suntem în public şi se duce şi îi loveşte pe oamenii pe care îi vede? Mai avem un copil de 2 ani şi nu putem trece cu vederea acest comportament, chiar nu ar fi corect faţă de cel mai mare. Vă rog ajutaţi-mă! Nu ştiu ce să fac.

R: Aşa cum o descrii, pari a fi într-o situaţie destul de frustrantă, deşi nu este deloc anormală din moment ce majoritatea copiilor de 18 luni îşi exprimă emoţiile prin atacuri fizice. Aşa cum bine ai sugerat, cel mai probabil vrea să îţi atragă atenţia (deşi acesta nu o concepe ca “a-ţi atrage atenţia în mod negativ”). Copiii de vârsta lui se gândesc numai la ei – la originea tuturor lucrurilor se află ei, şi nu au capacitatea de a empatiza. Aceasta nu se poate traduce ca o formă de egoism, sunt doar limitele până la care ei pot vedea lumea. Încearcă să fii mai receptivă la mesajele lui doar atunci când comunică fără a lovi. Recompensele pentru un comportament potrivit îl învaţă pe cel mic mai multe decât atunci când îl pedepseşti pentru un comportament inacceptabil. Nu îl forţa să socializeze atunci când îi este somn sau când îi este foame, căci nu este liniştit. Si încearcă să petreci puţin timp singură cu el, pentru a-i acorda toată atenţia şi pentru a vă juca împreună. Arată-i cum să atingă încet şi blând pe cineva pentru a-şi exprima sentimentele pozitive faţă de acea persoană. Fii răbdătoare. În curând îşi va dezvolta vocabularul care-l va ajuta să comunice mai eficient. - Peter A. Gorski, medic

Î: Fiul meu are 14 luni şi dacă nu primeşte ceea ce îşi doreşte, are o criză de furie, se aruncă la pământ şi loveşte orice se află în calea lui. Ajutor! ce pot să fac ca să îl dezvăţ de un astfel de comportament?

R: Crizele de furie pe care le-ai descris mai sus cu siguranţă vor pune la încercare răbdarea oricui are grijă de el. În orice caz, pentru copilul de 14 luni, aceasta e cea mai bună cale de a-ţi spune că este hotărât să facă ceea ce îi place, sau că abia aşteaptă să se oprească din ceea ce face, sau că îi este cald sau frig sau foame sau că e sătul, plictisit, obosit sau nerăbdător să plece. Pe măsură ce vocabularul său se dezvoltă în următoarele 6 luni, va începe să îşi exprime nevoile şi preferinţele într-un mod mult mai rafinat. Pentru moment, cel mai bine este să te mulţumeşti pe tine că nu este în pericol, apoi poţi să îl defocusezi şi să îi distragi atenţia prin a-l linişti vorbind într-un ritm scadat sau pentru a desfăşura o altă activitate. Învaţă-ţi să-ţi cunoşti şi propriile limite! Dacă te simţi epuizată (şi crezi că ai putea să ai chiar şi tu o criză de isterie), atunci e cazul să găseşti pe cineva de încredere care te poate ajuta un pic cu copilul. Mă întreb, dacă copilul tău are cumva o personalitate teatrală şi impulsivă înnăscută. Dacă e aşa, asta înseamnă că atunci are o atitudine de superioritate chiar şi atunci când râde. Acesta este tipul de persoană care în timp îşi poate canaliza energia în dezvoltarea unor abilităţi de conducător şi în gestionarea tuturor eforturilor pentru a avea succes.- Peter A. Gorski, medic

Î: Fiul meu de 13 luni tocmai şi-a petrecut două luni cu bunicii, care l-au răsfăţat foarte mult. Acum vrea să i se arate atenţie tot timpul şi vrea să facă numai ce vrea el. Dacă luăm atitudine se aruncă pe podea şi sfârşeşte prin a se lovi la cap. Nu-l putem lăsa să continue aşa, deoarece crizele sale de furie par nesfârşite. Ar trebui să îl examineze vreun psiholog pentru copii sau este doar din vina celor doi bunici?

R: Fiul tău trece print-o fază normală de creştere. E un lucru obişnuit printre copiii de vârsta lui - sau chiar mai mari - să aibă accese de furie din cauză că sunt nemulţumiţi, De îndată ce va începe să vorbească mai bine, aceste stări vor începe să fie tot mai rare. Atunci când copilul tau are accese de furie, ai grijă să nu se rănească. Încearcă să-l iei în braţe, să-l duci într-un loc sigur şi să vorbeşti calm cu el. Orice ar fi, e bine să nu capitulezi în faţa diferitelor lui rugăminţi pentru că astfel cel mic va învăţa că poate obţine ceea ce vrea cu ajutorul acestor accese. Am impresia că el te supune pe tine şi răbdarea ta unui test şi că eşti prinsă în acest cerc vicios. Îţi cere atenţie. Pentru că ţi-e teamă să nu-l răsfeţi, tinzi să dai înapoi. De aceea, cel mic devine frustrat şi cere şi mai multă atenţie. Si astfel, sfârşiţi amândoi supăraţi. În schimb, încearcă să-i acorzi multă atenţie - strânge-l în braţe, joacă-te cu el şi vorbeşte-i asfel încât să se simtă bine şi în siguranţă. În momentul când va avea parte de o senzaţie de siguranţă mai puternică, va deveni mai puţin insistent în privinţa rugăminţilor. S-ar putea chiar să-ţi dai seama că petreci mai puţin timp oferindu-i atenţia ta decât având aceste dispute. Să sperăm că în cele din urmă, vă veţi simţi cu toţii mai bine, iar aceste accese de furie vor dipărea. - Lawrence Kutner, profesor doctor conferenţiar, psiholog

Î: Încă o alăptez pe fiica mea de 22 de luni. Aceasta este alăptată doar de două trei ori pe zi când suntem acasă şi de obicei înainte de culcare sau înainte de a adormi. Problema e că cere (cîteodată chiar strigă) să o alăptez când suntem afară. Aveţi vreun sfat despre ce ar trebui să fac? Este prea mare ca să continui să o alăptez?

A: Cred că ai putea primi o mulţime de răspunsuri la întrebarea ta. În alte culturi, copiii sunt alăptaţi mult mai mult timp decât la noi. Am impresia, din moment ce mi-ai pus această întrebare, că te nemulţumeşte faptul că fetiţa ta îţi cere acest lucru, mai ales în public. La vârsta ei n-ar fi deloc deplasat să-i spui că nu alăptezi decât acasă. Dacă simte nevoia să bea ceva, dă-i ceva dintr-o cănuţă sau poartă una la tine. Copilaşii cer mereu lucruri - este una din modalităţile prin care ei îşi manifestă independenţa. Părinţii trebuie, însă, să stabilească în permanenţă nişte limite, de cele mai multe ori de dragul siguranţei celui mic. Nu e un lucru greşit să-i spui ,,nu'' şi să încerci să-i distragi atenţia de la ceea ce cere, iar dacă eşti consecventă, s-ar putea să reuşeşti. Dacă eşti de acord să mai alăptezi atunci când sunteţi acasă, înainte de culcare, atunci fă aşa cum vrei. Dacă decizi să o înţarci, dă-i fetiţei tale să bea ceva din cănuţă, citeşte-i o poveste, îmbrăţişeaz-o de câteva ori şi pune-o în pătuţ. Dacă îţi cere să alăptezi, spune-i că de-acum bea din cănuţă, Dacă ai cum, roagă-l pe tăticul ei s-o ducă la culcare, ca să scape de acest obicei. S-ar putea să dureze ceva timp, din moment ce timp de aproape 2 ani a supt la sân, dar în cele din urmă va reuşi să treacă peste acest lucru. Vă urez succes! - Linda Jonides, asistentă medicală la secţia de pediatrie.

Înapoi la începutul paginii