Ăî Tot ce trebuie să ştii desptre cursurile Yoga prenatale

Evaluări medii  
 0 voturi

Comentat de 0 Membri   Vezi comentariile

Rezumatul articolului

Sarcina este o perioadă plină de fericire, dar şi de emoţii şi stres pentru o viitoare mămică. Mişcarea, de orice fel, poate face minuni asupra organismului solicitat de sarcină, iar exerciţiile Yoga au un dublu beneficiu: reduc stresul şi te pregătesc pentru o naştere uşoară.
cursuri de yoga De sute de ani, Yoga este lăudată pentru beneficiile pe care le aduce atât minţii, cât şi trupului. Aceste tehnici indiene de relaxare şi concentrare lucrează ca un analgezic miraculus asupra stărilor tensionate şi asupra flexibilităţii corpului. Yoga a fost recomandată şi îmbrăţişată de multe femei însărcinate care îşi doresc să treacă mai uşor peste stresul şi disconfortul din timpul sarcinii.

Ce sunt exerciţiile Yoga?


Yoga şi-a găsit mulţi adepţi de-a lungul timpului în toată lumea pentru că presupune exerciţii simple, uşor de urmat, care îţi pun în mişcare corpul ca întreg. Mai exact, principiile Yoga se bazeză pe puterea minţii şi implicarea ei în stimularea proceselor care au loc în corpul nostru. Yoga presupune atingerea unei stări psihice şi fizice mai bune prin exerciţii care fac organismul să lucreze ca un întreg: minte şi trup.

Exerciţiile Yoga constau în urmarea unor poziţii numite asane, pe care să le poţi susţine uşor prin tehnici de respiraţie, numite pranayama (sau controlul energiei vitale). Fiecare dintre aceste poziţii şi tehnici de respiraţie are anumite beneficii şi se concentrează pe anumite părţi ale corpului.

Dacă vrei să faci sport în timpul sarcinii, ia în calcul practicarea acestor mişcări. Ţelul exerciţiilor Yoga este ca, prin practicarea zilnică, să devii o persoană mai relaxată, mai concentrată şi în acelaşi timp mai tonică.

Beneficii ale exerciţiilor Yoga pentru viitoarele mămici


Yoga este un tip de antrenament complet pentru organismul unei femei însărcinate. Având în vedere cât este de importantă sănătatea în sarcină, ia în considerare faptul că tehnicile de relaxare, asanele pentru meditaţie şi tehnicile de respiraţie sunt exerciţii care te vor ajuta să treci mai uşor prin travaliu şi naştere, să reduci stresul şi au influenţe pozitive asupra sănătăţii tale şi a bebeluşului.

Printre beneficiile pe care cursurile de yoga le au asupra viitoarelor mămici se numără:

  • Un corp tonifiat. Practicarea poziţiilor de relaxare şi tehnicile de respiraţie îţi vor pune în mişcare toată musculatura corpului, inclusiv pe cea implicată în procesul naşterii. Prin exerciţiile Yoga muşchii sunt pregătiţi să te ajute să porţi mai uşor greutatea burticii în timpul sarcinii, să treci mai repede şi mai uşor peste travaliu şi naştere.
  • Energie din plin într-un corp relaxat. Odata cu învăţarea tehnicilor de respiraţie, organismul tău va fi mai relaxat, iar stările de oboseală se vor reduce treptat. Astfel, nivelul de energie din organism va fi mai mare, iar asta va ajuta metabolismul.
  • Dureri mai puţine în timpul sarcinii. Toate viitoarele mămici resimt disconfortul unei sarcini, durerile de spate, ligamentele sensibile sau greţurile matinale. Cu ajutorul exerciţiilor de Yoga, ligamentele devin mai elastice, iar muşchii sunt mai puternici. Asta înseamnă că şi durerile vor fi mai puţine sau mai uşoare atât în timpul lunilor de sarcină, cât şi în timpul travaliului. În plus, tehnicile Yoga au un efect benefic asupra circulaţiei, ceea ce îţi va face bine dacă îţi simţi picioarele obosite sau ai varice, asigurandu-ţi astfel sănătatea în sarcină.
  • Ajută bebeluşul să se aşeze în poziţia corectă pentru o naştere naturală.
  • Naştere uşoară. Odată cu practicarea Yoga, vei deveni mai conştientă de corpul tău, de felul în care funcţionează natural, de imporanţa unei respiraţii corecte. Toate acestea te vor ajuta să treci uşor peste o naştere (naturală sau prin cezariană). Prin Yoga înveţi să te relaxezi, să laşi temerile deoparte şi să te adaptezi noilor situaţii.
  • Recuperarea rapidă. Practicarea de exerciţii Yoga în timpul sarcinii are beneficii şi după naştere, mai ales dacă vei continua aceste cursuri. Musculatura abdominală şi cea pelvină sunt pregătite şi întărite pentru ca recuperarea să fie rapidă, iar tu să revii în formă cât mai repede.

Când să începi cursurile Yoga în timpul sarcinii şi ce restricţii sunt?


În primul rând, trebuie să ai acordul medicului tău pentru a face mişcare în timpul sarcinii. Dacă ai o sarcină cu probleme, în care mişcarea de orice fel poate pune în pericol viaţa bebeluşului, cel mai probabil nu iţi vor fi recomandate cursuri de Yoga.

În cazul în care ai primit undă verde de la medic, este bine să cauţi un instructor specializat în cursuri de Yoga prenatale, pentru că există unele mişcări şi poziţii care nu sunt indicate viitoarelor mămici, iar altele sunt adaptate pentru sarcină. După o perioadă în care vei învăţa tehnicile şi poziţiile corecte vei putea să exersezi şi singură, acasă.

Când practici Yoga sau faci sport în timpul sarcinii trebuie să ţii cont de următoarele:

  • Să nu te întinzi direct pe spate sau pe burtică, mai ales după a patra lună de sarcină
  • Să te opreşti atunci când poziţia în care stai îţi provoacă disconfort
  • Să faci exerciţii uşoare şi să creşti intensitatea lor radual, mai ales dacă eşti începătoare
  • Să nu încerci poziţii care să îţi forţeze musculatura abdominală
  • Să nu îţi forţezi ligamentele şi articulaţiile, sensibile în timpul sarcinii din cauza schimbărilor hormonale

În timpul sarcinii pot fi practicate Yoga Hatha – cu exerciţii tradiţionale, Yoga Kundalini- care are beneficii asupra sistemului endocrin şi asupra sistemului nervos sau Yoga Ivengar – care are beneficii asupra muşchilor şi oaselor.

Ce exerciţii Yoga poţi să practici?


Fiecare trimestru de sarcină presupune anumite precauţii, aşa că nu toate exerciţiile de Yoga sunt recomandate pentru mămici.

  • În trimestrul 1. Chiar dacă sarcina nu se vede la exterior, cu siguranţă tu o simţi în interiorul tău, aşa că trebuie să adopţi poziţii (asane) simple şi să înveţi să îţi asculţi corpul. Poţi încerca poziţia fluturelui în care îţi destinzi musculatura picioarelor sau poziţia palmierului în care îţi dezvolţi echilibrul fizic şi psihic şi îţi destinzi zona coloanei vertebrale.
  • În trimestrul 2. Este perioada în care cursurile Yoga sunt încă uşor de făcut pentru că burtica nu este foarte mare, iar starea ta psihică şi fizică este mai bună odată cu scăderea fluctuaţiilor hormonale. Încă mai poţi încerca poziţia pisicii, în care îţi arcuieşti spatele în timp ce te sprijini în mâini şi genunchi pe podea. Aceasta are beneficii asupra flexibilităţii gâtului, umerilor şi coloanei vertebrale, dar şi asupra sistemului reproductiv. Poţi să adopţi şi poziţii în care să combini stimularea musculaturii cu tehnicile de respiraţie, pentru a stimula circulaţia.
  • În trimestrul 3. Burtica este din ce în ce mai mare, iar mişcările sunt mai greu de executat, la fel de greu cum îţi este să te întorci de pe o parte pe alta în pat. Nu îţi forţa organismul, mai ales că şi oboseala se accentuează. Încă mai poţi exersa poziţia fluturelui, cu unul sau cu ambii genunchi îndoiţi şi poţi să încălzeşti uşor articulaţiile picioarelor şi mâinilor. Continuă să practici tehnicile de respiraţie, pentru că vei avea nevoie de antrenament odată cu apropierea travaliului.



  • Etichete ale categoriilor:
  • Fitness


  • Etichete ale articolelor:
  • fazele sarcinii
  • ,
  • sporturi
  • ,
  • exerciţii
  • Comentarii ale membrilor
    Niciun comentariu în acest moment