Relaţiile între părinţi şi bebeluş - adaptarea

Comentat de 2 Membri   Vezi comentariile

De Suzanne Dixon

Rezumatul articolului

Deşi schimbările sunt evidente în cazul femeilor care se pregătesc să devină mămici, şi tăticii trec printr-un moment de tranziţie în timp ce se pregătesc pentru sosirea noului membru al familiei. Pentru ei, este o perioadă de adaptare la un nou mod de a percepe propria persoană şi relaţia cu soţia şi pentru a pregăti terenul pentru micuţul care urmează să vină pe lume.

Unii tătici îţi schimbă înfăţişarea, de exemplu unii dintre ei îşi lasă barbă; alţii stau mai mult la muncă sau îşi iau un al doilea serviciu pentru a putea susţine financiar familia care urmează să se mărească. Iar alţii se apucă de renovarea casei sau încep proiecte noi. Cu toţii se vor gândi tot mai mult la proprii lor taţi şi se vor întreba dacă le vor semăna sau nu. Majoritatea tăticilor vor fi foarte neliniştiţi, deşi mulţi n-o vor arăta. Aceste sentimente contradictorii le oferă, însă, energia necesară să se adapteze la noua situaţie, să interacţioneze cu bebeluşul şi să devină tatăl de care acesta are nevoie. Este, prin urmare, o nelinişte constructivă.

Tatăl este una dintre cele mai importante persoane din viaţa unui copil începând chiar cu perioada sarcinii. Mulţi tătici ,,se joacă" cu bebeluşul lor înainte de a veni pe lume, vorbindu-i şi cântându-i sau masând uşor burtica mămicii. Şi pentru că relaţia dintre ei este atât de strânsă, bebeluşul poate recunoaşte vocea tatălui său încă din primele momente de viaţă.

Bebeluşii ai căror taţi sunt extreme de implicaţi în creşterea lor se vor bucura de o mulţime de avantaje. Atât fetiţele cât şi băieţeii se vor adapta mai uşor la noua lume în primele zile de viaţă, vor avea o imagine de sine mult mai bună pe măsură ce cresc şi vor obţine şi rezultate mult mai bune la şcoală, dacă tatăl lor se implică la fel de mult în continuare.

Tăticii nu sunt Mămici (şi nici nu ne-am dori să fie!) Tăticii au cu micuţii o relaţie diferită de cea pe care o au mămicile. În jurul vârstei de 4 săptămâni, bebeluşul reacţionează doar la vederea tatălui: dă semne de nerăbdare – atât prin mişcările corpului, cât şi prin expresia feţei – îşi ridică sprâncenele, îşi deschide guriţa, iar ochii i se luminează. E gata de joacă! Jocurile, poveştile, modul în care se salută sau chicotesc împreună sunt diferite de cele pe care pe care un copil le împărtăşeşte cu mămica lui.

De cele mai multe ori, mămicile au un alt fel de a avea grijă şi a creşte un bebeluş decât tăticii. Taţii le deschid celor mici o altă perspectivă asupra vieţii şi îi învaţă pe cei mici şi altfel de lucruri. Ambii învaţă însă să fie părinţi în timp – fiecare are grijă de copil în felul său şi învaţă din propriile greşeli. Amândoi au nevoie de răbdare pentru a putea învăţa lucrurile treptat şi pentru a exersa noul rol.

Pe lângă faptul că au posibilitatea de a citi şi ei câte puţin despre sarcină şi maternitate, tăticii pot răspunde la următoarele întrebări ca şi primi paşi de ,,încălzire’’ pentru rolul de tătic.

  Cum te joci şi cum îl linişteşti pe bebeluşul tău când acesta e încă în burtică? Cum reacţionează cel mic? Ai un cântec special pe care i-l cânţi?

  Cât de mult vrei să te implici în creşterea bebeluşului tău? Care vor fi lucrurile de care te vei ocupa? Şi când îţi vei îndeplini aceste atribuţii?

  Există aspecte în privinţa cărora vrei să procedezi aşa cum a făcut tatăl tău cu tine sau chiar mai bine? Există şi aspecte în privinţa cărora ai proceda altfel decât el?

  Ţi-ai schimbat înfăţişarea? Care este imaginea unui tată bun, după părerea ta?

Bebeluşul va purta numele tău, se va juca cu jucării cu care te-ai jucat şi tu? Sau vrei ca el să aibă parte de un nou început?

Înapoi la începutul paginii