Cea mai eficientă soluție pentru somnul micuțului: Ritualul orei de culcare

Imaginează-ți că ești la un restaurant elegant și te distrezi de minune cu prietenii tăi. Ești pe cale să spui o glumă amuzantă când, fără avertizare, ești smulsă de la petrecere și pusă în pat. Ți-ar fi greu să adormi, nu-i așa? Offf, probabil că ți-ar veni să plângi! Exact așa se simte micuțul tău în lipsa unui ritual de culcare: confuz, morocănos și puțin uimit.

Un ritual de culcare îi oferă micuțului un indiciu că a venit momentul să se pregătească pentru somn. Acest proces reduce de asemenea plânsul, făcând ora de culcare mai degrabă momentul ideal pentru apropiere decât pentru ceartă. Și după cum pot să confirme părinții nedormiți din toată lumea, nu există nimic mai frumos ca un bebeluș care doarme buştean (și o fereastră pentru niște timp prețios între adulți!).

Fii consecventă...

Lectura unei cărți sau baia de seară este relaxantă la orice vârstă, dar somnul nu este neapărat provocat de poveste sau de apă. Cea mai importantă parte a ritualului de culcare a bebelușului tău este repetiția.

Dacă urmezi un tipar specific – fie că este vorba de un cântecel, un masaj delicat sau dansul pe o muzică lentă într-o cameră întunecată, puiul tău se va pregăti de ceea ce urmează (somn!).

...Dar nu exagera!

Dacă plecați vreodată în vacanță și ai uitat ursulețul micuțului (ah, tragedie!), trebuie să știi că flexibilitatea este un element esențial pentru somnul liniștit al bebelușului tău.

Încurajează-l pe cel mic să fie adaptabil schimbând ritualul câte puțin din când în când. Dacă bebelușului tău îi place sunetul de fond, schimbă aparatul de zgomot cu un ventilator. Dacă micuțul doarme de obicei în pijămăluțe cu șosete, încearcă un săculeț de dormit o dată sau de două ori pe săptămână.

Îmbrățișările de la ora de culcare sunt printre cele mai încântătoare momente ale maternității, dar toate mamele au nevoie de o pauză din când în când. Iată motivul ideal pentru a-l ruga pe partener, pe bunici sau dădacă să îl pună pe cel mic la culcare din când în când: dacă bebelușul se obișnuiește cu tine de fiecare dată, s-ar putea să aibă probleme când încearcă să îl pună la culcare altcineva. Așa că relaxează-te și lasă-i pe ceilalți să îl bage pe cel mic în pătuț din când în când – va fi un exercițiu binevenit pe viitor.

Scurt și duiosRitualul de culcare al bebelușului tău nu trebuie să fie un exercițiu complicat care vă lasă epuizați.

Încearcă să citești dintr-o carte, să cânți cântece de leagăn sau să vă jucați în liniște într-o cameră întunecată, pentru 10-15 minute. Semnalează-i prin ton și gesturi că se apropie ora de culcare- vorbește încet și cască de câteva ori (S-ar putea nici să nu fii nevoită să te prefaci!)

Apoi schimbă-i scutecul, oferă-i un biberon sau sânul, spală-i dințișorii sau gingiile și îmbracă-l în pijămăluțele confortabile. Multe mămici preferă înfășatul pentru că îi face pe nou-născuți să se simtă în siguranță – plus că arată atât de drăguți înfășurați ca un bebeluș de burrito!

Încearcă să-ți pui puiuţul în pătuț când e somnoros, înainte să fi adormit deja în brațele tale. Dacă se trezește în mijlocul nopții și nu mai este cu tine, ar putea să fie derutat și să aibă probleme să adoarmă la loc singur.

Consimțământ Cookie-uri