Când vine vremea să treceți la pătuțul pentru copii?

A depășit micuțul tău etapa pătuțului pentru bebeluși? Iată câteva lucruri la care să fii atentă înainte ca micuțul să facă trecerea de la pătuț la un pătuț mai mare. Află cum să te asiguri că este în siguranță o dată făcută schimbarea.

Până la împlinirea a 24 de luni, probabil că micuțul va fi gata să se mute într-un nou pătuț, mai mare. Probabil că acesta este unul dintre primii lui pași mari către independență - bravo lui! La acest moment, probabil că micuțul tău este suficient de înalt încât să își poată ridica piciorușele sus și să se cațere ca să iasă din pătuț, prin urmare, trecerea la un alt pătuț este o idee bună atât pentru dezvoltarea lui, cât și pentru siguranță.

Mutarea din pătuțul de bebeluș într-un pătuț mai mare este un pas important și cu siguranță că există câțiva factori la care trebuie să reflectezi înainte să treci mai departe. Ia în calcul faptul că micuțul va fi într-un pătuț care este mai aproape de sol, ceea ce înseamnă că de acum, va avea acces la camera sa și în casă, într-un mod cum nu a avut până acum. Acest lucru va face orice copilaș curios.

Înainte de a face trecerea la un pat mai mare, gândește-te la următoarele aspecte legate de siguranță:

Evită pericolele pe timpul nopții Micuții adormiți (sau năzdrăvani) pot întâmpina dificultăți dacă încearcă să umble singurei prin casă noaptea. Pentru a evita acest aspect, încearcă să pui un clopoțel la ușa micuțului tău, ca să prinzi de veste când încearcă se plimbe prin casă.

Pune-i deoparte toate jucărioarele Micuțul nici nu trebuie să plece din camera sa pentru a avea probleme - probabil este suficient de tentat de ceea ce este sub nasul lui. Asigură-te că pui deoparte, la loc sigur toate jucăriile sau obiectele care s-ar putea sparge sau pe care le-ar putea înghiți/cu care s-ar putea îneca înainte de a-l culca pe micuț. Mai aruncă o privire și pe podea și înlătură orice obiect de care micuțul s-ar putea împiedica dacă se ridică din pat pe întuneric.

Poziționează patul cu înțelepciune Pătuțul unui copilaș este mult mai aproape de podea decât pătuțul de bebeluș, dar chiar și așa, nu este o idee rea să pui niște pernuțe în jurul noului pătuț sau cel puțin un covor moale. De asemeni, evită poziționarea lângă fereastră pentru a evita curentul sau mișcarea perdelelor și a jaluzelelor. După ce rezolvi cu aceste precauții în materie de siguranță, vine vremea să sărbătoriți! Trecerea la un pătuț mai mare este un pas important, și este esențial să îi arăți micuțului tău cât de mândră ești că s-a ajuns aici.

Consimțământ Cookie-uri