De ce jocul este atât de serios. Totul despre dezvoltarea copilului, jucării educative și funcțiile cognitive ale bebelușilor

Următoarea dată când spui că micuțul tău „doar se joacă”, mai gândește-te o dată. Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea micuțului. Află de ce acesta este vital – chiar și mai vital decât cititul, scrisul și aritmetica.

Mulți părinți consideră că joaca este doar un mod de amuzament și de petrecere a timpului liber pentru copiii lor. Gândiți-vă cât de des spunem :„Ah, se joacă doar”. Dar, jocul nu este „doar” un lucru de neluat în seamă. Chiar aș merge și mai departe și aș spune că jocul este vital, chiar mai vital pentru dezvoltarea copilului tău decât cititul, scrisul sau aritmetica!

Ce rol are jocul

De fapt, jocul are un rol fundamental în dezvoltarea socială, emoțională, lingvistică și a capacităților intelectuale, intensificând cunoașterea mediului înconjurător și a altor lucruri complexe, precum: mărime, formă, gravitație, greutate, rigiditate și flexibilitate. Și vom vedea că acest tip de învățare începe încă din primele luni de după naștere. Jocul dezvoltă, de asemenea, abilitățile motore fine și brute, întărind mușchii copilului tău pentru cățărat, alergat și mânuirea obiectelor grele. În afară de explorarea proprietăților obiectelor, jocul încurajează inventivitatea, imaginația, creativitatea și diverse moduri de rezolvare a problemelor. Într-adevăr, de multe ori rămâi uimit observând cât de complex este jocul unui copil. Așadar, jocul este crucial pentru dezvoltarea mentală și fizică în mod sănătos și ajută micuțul să înțeleagă, pe parcurs, lumea înconjurătoare. Dar, poți de asemenea să te întrebi: „Cum este posibil ca împinsul a două obiecte pe podea, pretinzând că sunt mașini și strigând „vrum, vrum, vrum”, să contribuie la unirea unor conexiuni pe termen lung în creierul micuților?”. Probabil că nu ai fi crezut niciodată că jocul are o funcție atât de importantă. Așa că, haide să analizăm jocul și să vedem ce se află, de fapt, în spatele acestor activități aparent banale în care copilul se implică în primii ani de viață.

Când începe jocul?

Uneori este greu să facem o delimitare precisă între joc și exploarare. Atunci când un copil aruncă în mod repetat jucării educative pe podea din scaunul lui înalt se joacă, încearcă să o enerveze pe mami sau experimentează gravitația? Probabil că este un mix al celor trei, dar jocul are un rol atât de vital în dezvoltare încât partea jucăușă din orice activitate nu ar trebui să fie subestimată. Depinde cum definește cineva jocul dar, din punctul meu de vedere, acesta începe în jurul celei de-a treia luni de viață a bebelușului, când acesta încearcă să apuce obiectele agățate deasupra pătuțului său sau când încearcă să își apuce degețelele de la picioare. Aceste activități aparent neimportante conduc, progresiv, la coordonarea mână/ochi și cauzează noi conexiuni în creierul bebelușului între ceea ce numim „cortexul vizual” și „cortexul motor”. Atât conexiunile din creierul copilașului, cât și cele din afara acestei regiuni sunt cruciale pentru dezvoltare. De asemenea, bebelușii devin mici fizicieni prin intermediul jocului, descoperind cum diverse obiecte și jucării educative diferă în greutate, mărime, formă și cum acestea fac sunete când sunt aruncate pe suprafață dură. Fă-ți timp pentru a observa cât de mult se concentrează copilul tău și cum încearcă la nesfârșit să înțeleagă fiecare obiect nou. Întipărește-ți în minte plăcerea de pe fața lui când, în final, reușește să înțeleagă ceva, chiar dacă doar pentru moment. Plăcerea obținută în urma acestui succes eliberează în creierul lui endorfina, o substanță care îi aduce sentimentul de calm și de împlinire.

Jocul pretins

Psihologii diferențiază două tipuri de joc: jocul funcțional și jocul pretins. Jocul funcțional înseamnă să folosești obiectele cu scopul cu care au fost făcute, cum ar fi rularea mingilor și construirea podurilor și a clădirilor. Jocul pretins, însă, este mult mai interesant. Aici, copilașul nu creează doar o poveste despre podul sau turnul pe care l-a construit. Astfel, de la 18 luni începe să folosească obiectele nu pentru proprietățile lor funcționale. De exemplu, poate lua o banană și poate pretinde că este un telefon. Mai mult, își poate imagina că poartă o conversație prin intermediul acesteia! Obiectele zilnice pot deveni jucării educaționale. Sau, își poate folosi un deget pe post de câine și să îl pună să vorbească cu altul, care va fi pe post de pisică. Din ce cauză un copil substituie obiectele și poate chiar să pretindă întregi conversații cu mâinuțele complet goale? Psihologii consideră că acest lucru reprezintă un progres uriaș în capacitățile cognitive ale copilului, acesta fiind gândirea simbolică. Să revenim la exemplul cu banana și telefonul. În primul rând, după ce a observat similaritatea formelor, atunci copilul a suspendat sau a rupt conexiunile din mintea sa despre funcțiile bananei (se găsește în mănunchiuri, poate fi mâncată, nu face zgomot) și, temporar, a atribuit bananei ceea ce știa despre telefoane (sună, pot fi folosite pentru a vorbi cu alții care nu sunt prezenți) pentru a putea pretinde joaca. Vitală în acest caz este capacitatea copilului de a seta o nouă, dar temporară, asociere în creierul său. El știe că în acest caz trebuie să se deconecteze de la reprezentările lui mentale existente despre lumea reală. Din acel moment, acesta poate trăi în lumea sa imaginară creată în jurul expresiei „cum ar fi dacă”: banana ar fi un telefon. În timpul episodului, copilul nu încearcă să mănânce banana, întrucât aceasta se află în locul telefonului! Însă, în tot timpul în care pretinde, copilul nu își sterge din memorie proprietățile reale ale obiectului (ceea ce știe că este adevărat despre banane) deoarece, odată ce jocul se încheie, poate să o pregătească pentru consum! Unii psihologi argumentează că lumea „cum ar fi dacă”, cea a jocului pretins, are un rol important ca precursor în înțelegerea viitoare a copilului a unor afirmații ipotetice ca „dacă câinii ar fi avut aripi, atunci ar fi zburat”. Creierul copilului folosește activități mentale complexe și dinamice pentru a susține un joc pretins aparent simplu.

Deși jocul pretins începe în cel de-al doilea an de viață, poate să continue până la vârsta de 5 ani sau chiar mai mult. Importanța sa se regăsește în activitățile mentale ale creierului necesare pentru a pregăti joaca: copilul trebuie să reprezinte mental diferiți protagoniști și obiecte și să își amintească rolurile pe care le-a atribuit acestora. Este un exercițiu de memorie important. Fetița poate, de exemplu, să ia două păpuși identice și să decidă că una va fi mama și cealaltă copilul sau că o bucată de ciocolată reprezintă un pat, pe când o bucată de lemn poate fi un autobuz. Odată ce le stabilește, copilul trebuie să susțină aceste roluri pe parcursul unui întreg episod de joacă. Nu este nici un risc pentru un copil care abia începe să meargă, întrucât obiectele pretinse nu arată deloc ca obiectele pe care le reprezintă simbolic.

De la 2 – 2 ani și jumătate, în timp ce se vor juca, copiii vor realiza și o poveste verbală, inventată de ei sau rememorând un eveniment pe care îl consideră greu de înțeles sau încărcat emoțional. Pentru a face acest lucru, aceștia trebuie să țină cont de ordinea evenimentelor din poveste. Când observi aceste sesiuni de joacă aparent neimportante, ascultă cu atenție la narațiunea magică pe care copilul tău o murmură și adu-ți aminte că acest lucru implică un efort deosebit din partea memoriei lui, a capacității de a inventa și asupra limbajului.

Știai că deseori copiii folosesc două tipuri de limbaj atunci când se joacă? Un studiu interesant realizat în SUA a urmărit, în mod discret, grupurile de copiii care se aflau în situații de joc pretins și a înregistrat limbajul pe care îl foloseau. Cercetarea a arătat că cei mici foloseau două moduri diferite de a reda același înțeles, în funcție de acțiunea pe care o realizau: interpretarea unui rol în situația de joc sau comentarea pe baza situației de joc. Deci, de exemplu, o anumită formă a viitorului simplu a fost folosit atunci când copilul vorbea în locul personajului imaginat: „O să mă duc în parc acum”. Dar când, pentru câteva momente ieșea din lumea imaginară pentru a comenta vreun eveniment, acesta folosea altă formă a viitorului simplu pentru a reda un înțeles asemănător (voi lua cealaltă păpușă acum, pentru ca tăticul să poată veni acasă”). Având în vedere că această formă de limbaj a fost persistentă, cercetătorii au concluzionat că cei mici folosesc forme de limbaj diferite atunci când sunt în joc față de atunci când revin în lumea reală pentru a explica anumite cadre sau personaje, deși exprimă același înțeles. Aceasta sunt indicii vitale despre cum copiii marchează că sunt implicați în joc, timp în care restricțiile realității pot fi încălcate cu scopul de a intra în lumea imaginară. Așadar, în timpul jocului pretins oamenii pot zbura, păsările pot vorbi, un stilou poate fi gătit și mâncat, iar apă inexistentă poate fi turnată dintr-un bidon și băută, încet, cu ajutorul unei rigle pe post de pai. Imaginează-ți cum creierul copilului tău trebuie să jongleze cu toate aceste noi și temporare reprezentări mentale fără a le distruge pe cele stabile care fac referire la lumea reală.

Posibilitățile de imaginare sunt aproape nelimitate. Niciodată să nu cataloghezi jocul unui copil ca fiind prostesc. El este, de fapt, ca un dramaturg creativ, punând la cale conflictul și stabilind linia narativă, jucând diferite roluri, adică dezvoltându-și imaginația și inteligența în feluri multiple.

Implicația jocului în dezvoltarea emoțională a copilului

Rolul jocului în dezvoltarea emoțională a copilului nu poate fi niciodată supraestimat. Copiii se vor confrunta deseori cu o problemă dificilă, cum ar fi nașterea unui frate. Ei o pot trata în intimitatea situației de joacă din mica lor lume imaginată. De fapt, terapeuții pentru copii se folosesc deseori de joc pentru a-i ajuta pe cei care au suferit o traumă să o depășească. Ca părinte, poți afla mai multe despre anxietățile și temerile micuțului tău prin observarea discretă a modului său de a se juca și, ulterior, punându-i întrebări directe. Deci, mai degrabă decât a-l întreba: „Ești supărat?”, ceea ce implică ca acesta să explice în cuvinte ceea ce simte – lucru peste capacitatea sa la această vârstă – poți descoperi sentimentele sale profunde prin observarea detaliilor care reies din modul lui de a se juca. Furia și gelozia pot fi deseori reduse prin jocul cu păpușile. De aceea, este o idee bună să cumperi o păpușă - bebeluș pentru micuțul tău în cazul în care aștepți un al doilea copil. Nu-l certa dacă vezi că țipă la păpușă sau o lovește. Acesta este, de fapt, un semn benefic și înseamnă că el încearcă să înțeleagă și să capete control asupra noilor sale sentimente, canalizându-și anxietățile către lumea sa imaginată și nu asupra bebelușului din lumea reală. Copiii obișnuiesc, de asemenea, să se joace pentru a simula conversații sociale. Interpretează cu păpușile lor roluri socio-dramatice cum ar fi cele de profesor, conductor de tren, mamă, tată, copil și polițist într-o varietate de moduri complexe. Ei analizează cum diferă aceste roluri și, treptat, înțeleg care este rolul lor în această societate care se află în continuă expansiune.

Deci, următoarea dată când vezi un copilaș implicat în ceea ce anterior considerai „o simplă joacă”, încearcă să observi această situație cu alți ochi și să te gândești câte conexiuni inteligente se formează în creierul său ce se află în rapidă dezvoltare.

Consimțământ Cookie-uri