Bebelușul tău îți vorbește – află ce-ți spune

Bebelușul tău îți vorbește – află ce-ți spune

Annette Karmiloff-Smith PhD, FBA, FMedSci, MAE

Înainte să poată folosi cuvinte, micuțul tău folosește sunete și gesturi pentru a comunica. Fie că zâmbește sau plânge, lovește sau dă din mâini, află de ce această comunicare e importantă și cum o poți încuraja.

Introducere
Pentru bebeluşi, nimic nu este mai important decât legătura emoțională profundă pe care o dezvoltă cu părinții. Acesta e un aspect important în creșterea copiilor. Iar aceste legături emoționale profunde sunt importante și pentru părinți. Ce poate fi mai înduioșător decât primul zâmbet al micuțului, primul gângurit, primul ”pa-pa” făcut cu mânuța sau primul sunet care aduce cu un cuvânt adevărat!
În acest articol, ne vom uita la precursorii gesturilor cum ar fi plânsul, zâmbitul și încruntarea, apoi la rolul important pe care gesturile spontane îl au în dezvoltarea comunicării cu bebeluşii, ca mai apoi să analizăm avantajele și dezavantajele trecerii de la gesturi spontane la a-i învăța pe cei mici un limbaj al gesturilor.

Unde începe dialogul? Unde se creează legăturile emoționale?
Se credea că dialogul apare numai când cel mic putea să spună propoziții scurte în jurul vârstei de 18-24 de luni. Dar acum știm că asta se întâmplă mult mai repede. Chiar și în ultimul trimestru al sarcinii, începuturile unui dialog sunt evidente. Când mămica simte mișcările celui mic, de multe ori vorbește cu el. Și, când îi aude vocea, el se poate opri un moment, ca apoi să înceapă să lovească din nou, iar mama îi răspunde vorbind cu el din nou. Asemenea dialoguri apar de cele mai multe ori când mămica se odihnește și e mai receptivă la mișcările micuțului. Imediat după naștere, părinții încep să dialogheze cu cel mic; pur și simplu nu se pot abține. Vorbesc cu el ca și când ar înțelege totul: ”Bună dimineața, micuțule, ce faci tu?” aproape cântat pentru a-i atrage atenția. Și imediat cel mic răspunde dând din piciorușe. Aproape fără să-și dea seama, părintele se oprește pentru a-l lăsa să-și termine rândul în acest început de conversație pre-lingvistică.

Plânsul ca formă de comunicare
Desigur, cei mici au multe feluri de a-și face înțelese intențiile și sentimentele înainte de a putea vorbi. Putem considera plânsul o formă de comunicare? Până la urmă, nou-născuții plâng ca să ne spună că le e foame, că îi doare ceva, că trebuie schimbat scutecul sau pur și simplu că au nevoie de companie. Înțelegerea acestor plânsete este un aspect important al creșterii bebeluşilor. Interesant este că plânsetele devin din ce în ce mai variate pe parcursul primelor luni de viață, așa încât anumite mămici ajung să știe să asocieze un anumit plânset cu o anumită nevoie. Să nu uităm, comunicarea cu un nou-născut merge în ambele sensuri, deci cu cât mămica răspunde corect plânsetelor celui mic, cu atât mai mult încurajează sensul fiecărui plânset în parte. Așa se construiesc legăturile emoționale. Este un aspect important în creșterea unui copil. Și, desigur, mai târziu, cel mic poate exprima sentimente negative nu prin plâns, ci lovind masa sau podeaua. Măsura în care aceste plânsete și alte semne pot fi considerate a fi ”gesturi” este discutabilă.

Zâmbetele și încruntările ca forme de comunicare
Zâmbetele și încruntările sunt alte căi prin care cei mici pot afecta comunicarea cu părinții. De fapt, primele ”zâmbete” ale copiilor sunt doar grimase, dar reacția părinților este atât de entuziastă la ceea ce ei cred că este un zâmbet și reacționează zâmbind la rândul lor, încât micuțul înțelege că este ceva ce provoacă reacții pozitive în mediul în care se află și încearcă să imite acel ”zâmbet”. Și așa se dezvoltă o interacțiune plăcută... Mai mult decât atât, există dovezi că bebelușii exersează aceste gesturi faciale în timpul somnului. Vi s-a întâmplat vreodată să intrați să vedeți ce face micuțul care doarme și să-l găsiți zâmbind sau chiar încruntându-se cu ochii închiși?

Parcursul inițial al comunicării cu nou-născuții
Dincolo de plânsetele și încruntările inițiale, la început, cel mic răspunde la vocile părinților mișcându-și piciorușele și, începând cu vârsta de 3 luni, scoțând limba și murmurând. Abia în jurul vârstei de 10-13 luni încep majoritatea copiilor să spună primele lor cuvinte inteligibile. Dar să nu vă închipuiți că, până atunci, ei ignoră limbajul. Studii au arătat că bebelușii sunt foarte atenți la limbaj încă dinainte de a scoate primele sunete. La naștere, ei disting limba mamei (auzită în pântec) de alte limbi, disting sunete auzite cum ar fi ”pa” și ”ba” și, chiar de la vârsta de 8 luni încep să separe propozițiile pe care le aud în cuvinte. Cu toate acestea, deși sunt preocupați cu procesarea limbajului de la bun început, cei mici au nevoie de mult mai mult timp înainte să înceapă să producă sunete și cuvinte. Gânguritul apare în jurul vârstei de 5-6 luni, când micuții repetă diverse sunete. Dar, în ciuda acestor exerciții, trebuie să mai treacă alte 3 sau 4 luni înainte ca majoritatea bebeluşilor să prenunțe un cuvânt adevărat. De ce durează așa mult? Un motiv este dificultatea pe care o întâmpină în a-și dezvolta abilitățile de simplă articulare a cuvintelor. La început, motricitatea grosieră a nou-născuților este mai dezvoltată decât cea fină, necesară articulării lingvistice. E nevoie de multe luni ca aparatul articulator al micuțului să se adapteze la abilitatea de a pronunța cuvinte în limba sa maternă. Mușhii acestui aparat sunt flexibili și se adaptează în mod progresiv la limba pe care o aud și pe care încearcă să o reproducă. Deci gânguritul are un rol esențial în formarea sistemelor noastre lingvistice. Dar nou-născuții comunică efectiv cu mult înainte de a spune acele magice prime cuvinte. Aici gesturile au o importanță deosebită.

Importanța gesturilor în comunicare
Alături de comunicarea verbală, folosim gesturile în mod natural. Trebuie doar să priviți doi prieteni care stau de vorbă și veți vedea cât de mult își mișcă mâinile în timp ce vorbesc. Înainte se credea că doar italienii gesticulează, dar studii efectuate inclusiv asupra britanicilor ”rezervați” au arătat că și ei se folosesc mult de gesturi în comunicare. Ați încercat vreodată să nu gesticulați deloc în timp ce vorbiți? Veți vedea că e posibil chiar să vă îngreuneze vorbirea, deoarece gestica este un acompaniament natural al vorbirii. La fel cum gesturile sunt firești între adulți, tot așa sunt și între părinte și copil.

Care sunt primele gesturi ale copilului? 
Gesturile tind să fie emblematice, adică să se asemene cu subiectul la care fac referire. De exemplu, dacă vrei să transmiţi “a mânca”, probabil îţi vei duce degetele la gură şi îţi vei mişca buzele pentru a imita acțiunea de a mânca. Pe când cuvântul “mâncare” nu sună deloc la fel ca acțiunea de a mânca. Alte gesturi sunt mai convenţionale, cum ar fi mișcarea mâinii pentru a transmite “la revedere”. Inventarul Dezvoltării Comunicării MacArthur, folosit de psihologi din 39 de ţări, menționează următoarele 12 gesturi ca fiind cele mai spontan folosite de bebeluşi, în principal în apropierea primei aniversări: 
• Întinde mâna pentru a-i arăta mămicii sau tăticului ce ţine în ea, însemnând: “Uite ce am eu”
• Indică cu mâna sau cu arătătorul spre un obiect sau un eveniment interesant, un fel de a spune: “Uită-te împreună cu mine la lucrul acesta”
• Îi întinde părintelui un obiect pe care îl ţine în mână, însemnând: “Ia asta”
• Face cu mâna cuiva care pleacă, ceea ce înseamnă “Pa-Pa”
• Întinde ambele braţe în sus, însemnând: “Ia-mă în braţe”
• Dă din cap lateral, astfel spunând: “Nu”
• Dă din cap vertical, astfel spunând: “Da”
• Îşi atinge buzele închise cu degeţelele, însemnând: “Îmbrăţişează-mă”
• Cere ceva întinzând mâna pe care o închide şi o deschide, vrând să spună: “Dă-mi” sau “Deschide-mi”
• Transmite pupici de la distanţă, vrând să spună: “Ţin foarte mult la tine” 
• Exprimă prin mişcarea limbii şi a buzelor faptul că ceea ce mănâncă “Are gust bun”
• Ridică din umeri sau palmele desfăcute în sus, vrând să sugereze: “Nu mai este…” sau “Unde s-a dus?".
Majoritatea copiilor folosesc aceste gesturi aproape de aniversarea primului an şi în prima jumătate a celui de-al doilea. Desigur, multe din aceste gesturi sunt învăţate de copil chiar de la mămica sau tăticul lui, care îşi acompaniază limbajul verbal cu cel gestic. Dar, pentru a fi considerat un gest, trebuie să aibă loc spontan şi nu ca o imitare imediată a unui gest făcut de părinte. Deci, dacă de exemplu tocmai ai făcut gestul de “la revedere” şi apoi încurajezi copilaşul să facă la fel, “pa-pa” încă nu poate fi considerat un gest conştient al micuţului. Este considerat semn de comunicare în momentul în care este iniţiat spontan de către copil când cineva pleacă din cameră, fără a fi nevoie de încurajarea prealabilă a gestului.

Arătatul cu degetul, unul dintre cele mai importante gesturi primare 
În lista de mai sus, am menţionat tendinţa comună a copilaşilor de a arăta cu mâna sau cu arătătorul. Este interesant că arătatul cu mâna este specific oamenilor. Cimpanzeii, cele mai apropiate rude în procesul de evoluţie, nu arată cu degetul şi nici nu ţin obiecte între arătator şi degetul mare. În cel mai bun caz, folosesc degetul mare şi restul mâinii ca să ridice ceva de jos. Dar nu au fost niciodată văzuţi arătând cu mâna sau degetul. La bebeluşi însă, acest gest este foarte întâlnit. 
Arătatul cu degetul, în adevăratul său sens, apare pe la vârsta de 9 luni, când copilul începe să ciupească, folosindu-se de arătător şi degetul mare. Înainte de 9 luni, bebeluşii tind să întindă mâna cu pumnul strâns pentru a arăta. Psihologii numesc acest gest “arătatul instrumental”. Dar când arătătorul este întins, poate însemna şi: ”Uite, se întâmplă ceva interesant acolo şi vreau să împărtăşesc cu tine acest lucru”. Acest gest este cunoscut ca ”arătat declarativ” şi apare în apropierea primei aniversări, fiind un moment important din dezvoltarea celui mic. 
Ce determină copilul să repete gestul de a arăta cu degetul este reacţia interesată a părinţilor când vine vorba de această mişcare.

Limbajul bebeluşilor prin semne 
Este posibil să se folosească tendinţa naturală a celor mici pentru gesticulaţie pentru a îmbunătăţi comunicarea dintre părinte şi bebeluş? Aceasta este o întrebare pe care şi-au adresat-o psihologii de copii. S-au întrebat dacă e posibil ca bebeluşii să fie învăţaţi să îşi folosească mâinile pentru a comunica în perioada în care nu se pot exprima prin cuvinte. Cu alte cuvinte, doreau să ştie dacă se pot folosi de dexteritate, considerată a fi o abilitate pe care bebeluşii o dobândesc cu mult înainte de a vorbi. Rezultatul a fost “Limbajul bebeluşilor prin semne”, un instrument pentru îmbunătăţirea comunicarii cu ajutorul gesturilor între părinţi şi copii.

Ce este Limbajul bebeluşilor prin semne?
În primul rând, este important de notat că nu este un limbaj în adevăratul sens al cuvântului, ci un auxiliar simbolic al comunicării verbale. Limbajul bebeluşilor prin semne este format dintr-o lista de gesturi manuale emblematice, care se aseamănă puternic cu obiectul sau evenimentul la care fac referire. Spre exemplu, “mi-e foame” este simbolizat prin linsul buzelor şi frecatul burticii cu mâna dreaptă de sus în jos; “mi-e somn” se comunică prin închiderea ambilor ochi cu ajutorul degetelor arătătoare.
Unele semne sunt împrumutate din limbajul semnelor din realitate, în special semnele cele mai uzuale; dar, spre deosebire de acest limbaj, unde multe semne sunt făcute secvenţial pentru a exprima fraze asemănătoare celor vorbite, un gest din Limbajul bebeluşilor prin semne nu are o complexitate gramaticală la fel de mare, ci foloseşte secvenţe simple de maxim 2-3 cuvinte, de genul “mi-e, somn”.

Ce semne nu se încadrează
Limbajul bebeluşilor prin semne nu poate fi catalogat ca un limbaj. Diferă mult de limbajul semnelor standard. Acesta este un limbaj uman complex, cu un vocabular şi o gramatică elaborată. Tot ce poţi spune în limbajul verbal poţi transmite şi prin limbajul semnelor, chiar şi noţiuni abstracte sau ipotetice. Mâinile, faţa şi poziţia corpului contribuie toate în exprimarea acestui limbaj, iar poziţia şi forma mâinilor joacă un rol critic. Se poate şi “şopti” în limbajul semnelor, ţinând mâinile într-un spaţiu restrâns, nemişcate (un spaţiu emisferic în faţa emiţătorului). Gramatica limbajului semnelor diferă de gramatica limbii române la fel cum gramatica limbii române diferă de cea engleză, de exemplu. Fiecare limbaj al semnelor din lume şi-a dezvoltat propriul vocabular şi gramatică, valabile doar în comunitatea în care este folosit. În concluzie, limbajul bebeluşilor prin semne diferă foarte mult de limbajul adevărat al semnelor.

Cum se foloseşte Limbajul bebeluşilor prin semne? Este important de înţeles că cei mici pot stăpâni cuvinte şi semne din limbajul bebeluşilor prin semne doar atunci când au început să stăpânească abilităţi cognitive ca atenţia în conversaţie. Cu alte cuvinte, bebeluşul trebuie să menţină contactul vizual cu părintele, să îi urmărească privirea către un obiect numit sau semnalat şi să realizeze că acel cuvânt/ semn se referă la respectivul obiect sau eveniment. Astfel de abilităţi se dezvoltă greu în primul an al micuţului. Desigur, bebeluşii pot fi învăţaţi să imite sunete sau semne dar, cu excepţia cazului în care le folosesc simbolic, sunt doar procese motrice fără o legătura cu un anumit sens.
Conform celor care au folosit limbajul bebeluşilor prin semne, deşi acesta poate fi învăţat începând cu 6-7 luni, este cel mai eficient dacă începe a fi folosit în jurul vârstei de 11 luni, când copilul deja scoate multe sunete şi îi este atrasă atenţia către lucrurile din jur. Limbajul bebeluşilor prin semne este folosit întotdeauna alături de limbajul verbal. Mama poate spune: “Îţi este somn?” în timp ce gesticulează semnul pentru “somn”. Aceste simboluri de comunicare nu trebuie să înlocuiască cuvintele.
Limbajul bebeluşilor prin semne este privit mai mult ca o "gestică îmbunătăţită". Cu alte cuvinte, el se bazează pe o tendinţă pre-existentă de a folosi gesturile într-un mod simbolic. Părinţii oricum folosesc multe gesturi în comunicarea cu copiii lor: gesturi ca pa-pa, pupic, îmbrăţişare, gata.

Poate dăuna în vreun fel utilizarea Limbajului bebeluşilor prin semne?
Un rezultat clar obţinut este că acesta nu interferează cu dezvoltarea limbajului verbal, chiar dacă nu grăbeşte neapărat vorbirea. Evident, majoritatea mamelor se descurcă să comunice cu proprii copii fără acest limbaj şi învaţă repede să facă diferenţa între diferitele tipuri de plâns ale acestora. Părintele şi copilul învaţă să comunice în ciuda barierelor de limbaj încă din primele luni de viaţă. Dar, dacă părinţii hotărăsc să folosească acest limbaj, ar trebui să se familiarizeze cu simbolurile încă dinainte de a-i învăţa pe cei mici. Astfel, gesturile vor acompania în mod natural limbajul verbal încă de la început. Mai presus de orice, este important ca părinţii să interacţioneze cu copiii lor într-un mod cât mai natural. În concluzie, se poate dovedi folositor dacă există în familie un istoric de probleme de vorbire sau întârzieri de exprimare prin cuvinte, în special la băieţei. O informaţie importantă este că formele de limbaj prin gesturi (de ex. Makaton) au fost folosite de multe decenii pentru a comunica cu copii cu dificultăţi în învăţare şi, din acest punct de vedere, Limbajul bebeluşilor prin semne nu este o invenţie nouă. Noutatea constă în faptul că acesta poate fi folosit şi în cazul copiilor care nu întâmpină dificultăţi în învăţare.

Limbajul bebeluşilor prin semne ajută micuţul în interacţiunea socială? 
Unele studii afirmă că acesta dezvoltă interacţiunea între copil şi părinţi, dar este greu de analizat această teorie fără o statistică bine pusă la punct. Dacă ar fi adevărat că gestica îmbunătaţeşte interacţiunea socială şi scade din nemulţumirea bebeluşilor, atunci copiii surzi cu parinţi surzi ar fi mai puţin frustraţi de dificultăţile de comunicare pe care le întâmpină decât copiii care se pot exprima normal. Dar nu există dovezi care să susţină această ipoteză. Deşi unii părinţi sunt mulţumiţi de acest limbaj, alţii îl consideră artificial şi renunţă la el după un timp. Acest limbaj dă, astfel, rezultate doar dacă părinţii care îl folosesc îl consideră natural. Într-adevăr, dacă un părinte trebuie să se gândească în momentul în care foloseşte un semn la ce vrea să transmită copilului, limbajul încetează să mai fie rezultatul unui proces natural. Foarte important, acest limbaj nu trebuie considerat un mod de a creşte IQ-ul micuţului, pentru că atunci părintele se va transforma în profesor şi nu va mai folosi Limbajul bebeluşilor prin semne ca un mod natural de exprimare, menit să îmbunătăţească natural comunicarea.

Concluzii: Limbajul bebeluşilor prin semne, dacă este folosit într-un mod degajat, este un complement pentru vorbire, dar nu trebuie niciodată să înlocuiască vorbitul, cărţile sau jocurile. Deşi nu există studii referitoare la gestica în somn, creierul micuţului este posibil să se consolideze prin învăţarea gesticii din timpul somnului şi ca cei mici să o exerseze în acest timp. O povestioară simpatică vine de la o mamă din USA a cărui copilaş făcea multe gesturi: "Semnul pentru "lanternă" este unul dintre cele inventate de el – ia mâna dreaptă, o ţine cam la 15cm depărtată de faţă, cu palma înspre el, degetele răsfirate, şi îşi mişcă mâna în jurul capului între ureche şi gură. Este un semn distinct care înseamnă doar lanternă (unele semne au mai multe sensuri – are unul care înseamnă “foc”, “suc” şi “fluture”, lucru care poate încurca lucrurile de multe ori!). Foloseşte semnul de fiecare dată când vede o lanternă, indiferent dacă o observă în cărţi sau în viaţa reală. Nu mă uit ce face în timpul somnului, deci nu ştiu dacă a făcut asta şi în trecut, dar am fost foarte surprinsă de această dată. Pentru că a făcut semnul pentru lanternă de 2 ori, la interval cam de un minut şi jumătate între ele, nu a fost un gest aleator. Cel mai probabil, a fost o reacţie la ceva ce visa. Are în acest moment cam 30 de semne în vocabular – cred că trebuie să îl mai supraveghez în timpul somnului să îmi dau seama ce visează!”
Dacă părinţii reuşesc să devină naturali în comunicarea simultană, atât verbal, cât şi prin gesticulaţii, Limbajul bebeluşilor prin semne poate îmbunătaţi interacţiunea cu cei mici. Mai presus de orice, ne dorim ca ei să fie fericiţi şi activi, să devină emiţători independenţi şi să poarte dialoguri complexe cu ceilalţi. Este doar o chestiune de alegere dacă o fac verbal sau prin Limbajul bebeluşilor prin semne.