Skip to main content
birth-options

Alternative pentru naștere

2 min citireActualizat Octombrie 17, 2014

Fii deschisă! Bebelușii urmează foarte rar regulile când vine vorba de intrarea lor triumfală în această lume, și nu de puține ori s-a întâmplat ca cele mai amănunțite planuri să trebuiască abandonate în mijlocul travaliului. Orișicum, stabilește în planul de naștere care sunt preferințele tale și scrie-le, dar nu te încrâncena să iasă totul conform planului. Informația înseamnă putere, mai ales atunci când vine vorba de naștere. Așa că fă o listă cu toate opțiunile pe care le ai (cum ar fi anestezierea durerii, instrumentele și pozițiile de naștere etc) și alege și variante de rezervă, varianta b și varianta c. Apoi intră în travaliu cu mintea deschisă, pregătită pentru orice eventualitate, știind că orice s-ar întâmpla, cineva va avea foarte bine grijă de tine și de bebelușul tău.

FII DESCHISĂ Indiferent că alegi să naști acasă, în apă, sau că optezi să mergi la spital, ceea ce contează este să fii pregătită pentru orice neprevăzut în ziua cea mare. Este important să ai preferințe și sentimente referitor la modul în care vrei să naști, însă nimeni nu poate ști dinainte ce se va întâmpla de fapt odată început travaliul. Simplist spus, sentimentele tale se pot schimba dramatic odată ce lucrurile se pun în mișcare. De exemplu, se poate să adori ideea de a da naștere în liniște acasă și să fi pregătit totul până la culoarea prosoapelor, numai ca să constați în mijlocul contracțiilor că deodată nu suporți gândul să îți bagi nici măcar vârful piciorului în cada pentru naștere! Trebuie să fii pregătită și pentru neprevăzut: travaliul tău ar putea fi unul foarte scurt, iar micuțul tău ar putea să se nască înainte să ai timp să îți despachetezi geanta. Sau s-ar putea ca travaliul tău să fie atât de lent, încât să fii trimisă acasă de mai multe ori până să îți fie indusă nașterea. Ar putea fi nevoie de monitorizare pentru bebeluș, sau se poate ca micuțul să aibă nevoie de puțin ajutor ca să se nască. Sau poți descoperi că oricât de mult ai fi vrut să eviți anestezia, pur și simplu durerea este de nesuportat. Probabil că vor exista răsturnări de situație în ziua cea mare pe care pur și simplu nu le poți anticipa. Așa că fii deschisă pe tot parcursul procesului.

FII CONȘTIENTĂ DE OPȚIUNILE TALE Cea mai bună pregătire pe care o poți face pentru naștere este să afli cât mai multe despre diversele opțiuni pe care le ai la dipoziție. Familiarizează-te și înțelege toate metodele diverse de anestezie pe care le ai la dispoziție - cursurile tale de pregătire pentru naștere vor dezbate pe larg acest subiect. Află care sunt numeroasele și diversele poziții de travaliu și naștere și exersează-le acasă. Chiar nu ai cum să ghicești ce se va dovedi eficient în ziua respectivă, așa că împacă-te cu ideea că ar putea fi nevoie de ghemuieli, stat în patru labe, stat în picioare sau pe spate rezemată de partenerul tău. Când vine momentul, fii gata să improvizezi: ascultă-ți organismul și recomandările moașei. Distrează-te testând gadget-urile oferite în sala de nașteri: mingi, scăunele sau fotolii tip puf pentru naștere. Nu elimina nicio posibilitate, însă în același timp fă-ți cunoscute încă de la început dorințele. Și nu uita, chiar dacă nu toate lucrurile ies așa cum ai plănuit, indiferent de ce se întâmplă, la final vei avea parte de cel mai minunat sentiment imaginabil: îți vei ține în brațe pentru prima dată bebelușul.

Articole similare

Vezi mai multe articole
Vezi mai multe articole
Slide 1 of 10
birth-plan-for-baby-delivery-dont-forget-to-pack--pregnancy-giving-birth
Vedeți articole conexe4 min citire

Planul pentru nașterea bebelușului Nu uita să împachetezi - sarcina nașterea

Ziua nașterii micuțului tău se apropie cu pași repezi. Știi ce trebuie să împachetezi pentru a-ți ușura experiența nașterii și a o face mai confortabilă și mai semnificativă? Listele noastre îți vor face mai ușoară și lipsită de stres împachetarea genții pentru maternitate.

Citește mai mult
pregnancy exercise 101
Vedeți articole conexe4 min citire

Cursuri despre naștere și travaliu. Abilități necesare pentru travaliu și viață

Cu toții am auzit vorba ”sufletul și mintea înaintea aspectelor materiale”. Abilitățile de relaxare pot fi modalități puternice de a controla stresul și durerea. Acest lucru este adevărat mai ales în cazul nașterii. Cum pot abilitățile de relaxare pe care le înveți la cursurile pregătitoare pentru

Citește mai mult
delivery-and-labour-symptoms-i-think-its-time-for-birth-delivery
Vedeți articole conexe4 min citire

Nașterea și simptomele travaliului. Cred că a venit vremea să nasc

Ziua cea mare se apropie cu pași repezi. Poate că te întrebi de unde vei ști când a început travaliul Din fericire, corpul tău va oferi semnale clare - dacă știi ce să cauți!

Citește mai mult
going-into-labor-3-telltale-signs
Vedeți articole conexe2 min citire

Travaliul: Trei semne prevestitoare

Travaliul dă startul unui întreg lanț de evenimente ce se bazează pe abilitatea ta de a-ţi da seama ceea ce se întâmplă. Iată cele trei semne prevestitoare ale intrării în travaliu!

Citește mai mult
10-fun-ideas-for-pregnancypregnancy-announcement-cards
Vedeți articole conexe4 min citire

11 pregătiri necesare înainte de sosirea bebeluşului

Travaliul este numai o etapă! Iată câteva sfaturi pentru a te asigura că bebeluşul are tot ce îi trebuie din momentul în care se naşte.

Citește mai mult
14 techniques that can comfort you during labor
Vedeți articole conexe4 min citire

14 metode de a îţi face travaliul mai uşor

Aceste 14 tehnici te pot ajuta să treci mai uşor peste travaliu, pentru a te bucura cu adevărat de naşterea bebeluşului.

Citește mai mult
Your-pain-relief-options-during-labour
Vedeți articole conexe3 min citire

Toate opțiunile de calmare a durerii. Etapele travaliului și la ce să te aștepți în timpul travaliului

Subiectul ameliorării durerii din timpul travaliului a tot fost întâlnit în timpul sarcinii. Este un subiect important, și tu ești singura care poate lua aceste decizii importante. Deci cum te informezi corect pentru marea zi?

Citește mai mult
A-few-final-touches-for-the-big-day
Vedeți articole conexe2 min citire

Câteva informații de final înainte de nașterea micuțului tău pentru un moment memorabil.

Nu poți ști dinainte cum va fi perioada de travaliu și momentul nașterii, dar te poți gândi cum vor fi primele minute în familie. Care vor fi ultimele pregătiri pentru a face acel moment extrem de special?

Citește mai mult
ask-for-support
Vedeți articole conexe2 min citire

Cere ajutor

Cu toţii avem nevoie de ajutor când vine vorba de a ne descurca cu un nou-născut. Sprijinul poate veni din diverse părţi, de la moaşe şi medici sau asistente până la prieteni şi rude. Iată cum să te ajuţi cât mai mult de echipa ta de asistenţă.

Citește mai mult
What-to-wear-and-what-not-to-wear-during-labour
Vedeți articole conexe2 min citire

Haine pentru naștere. Ce să porți și ce să nu porți când ești în travaliu

De la șosete călduroase la rochie, de la mască pentru ochi la bentițe, de la acadele la balsam de buze, acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le pui în bagajul pentru spital pentru a-ți face experiența nașterii mai ușoară, mai confortabilă și mai prețioasă.