Pregătirea bagajelor pentru spital este una dintre cele mai emoționante părți ale sarcinii – simbolizează numărătoarea finală înainte de începerea nașterii propriu-zise!
Bagajul pentru spital conține cel mai adesea articole de igienă, și bineînțeles, un aparat foto sau cameră video. Șosete călduroase, o pernă de acasă, încărcător de telefon, săpun solid, toate acestea pot da startul aventurii de a face bagajul. Țelul final: împachetează orice face o mamă să se simtă confortabil.
Citiți pentru a vedea ce au adus cu ele mamele din Statele Unite.
Jennifer, 38, Lompoc, California „Am adus o rochie de plajă. Era mai simpaticaă decât pijamalele de spital, dar foarte deschisă în față și ușor de alăptat îmbrăcată cu ea”.
În sala de nașteri mamele nu prea au de ales în ceea ce privește ținuta, însă din momentul în care ajung în salon, pot renunța la pantalonii de pijama. Asistentele medicale vor examina fizic atât pe mamă cât și pe bebeluș pe tot parcursul șederii în spital, așa că este de preferat să purtați îmbrăcăminte lejeră.
Salonul este încăperea unde îți vei petrece majoritatea timpului în spital. Multe companii de asigurări nu acoperă costul vizionării programelor TV, așa că împachetează tableta și reader-ul împreună cu căștile. Scumpul tău bebeluș va împărți camera cu tine și amandoi aveți nevoie de momente de liniște.
Jenifer, 31, Visalia, California
Erica, 32, Centreville, Virginia „Am pus în bagaj ceva mărunțiș astfel încât să ne putem cumpăra sucuri și snacks-uri înainte ca familia să ne aducă de mâncare de acasă. Mâncarea din spital a fost bună, dar aveam nevoie de sucuri acidulate!”
Nu ești sigură dacă spitalul unde vei naște are în dotare un uscător de păr? Poți solicita o vizită în spital pentru a-ți face o idee mai bună a ceea ce ai de pus în bagaj. Scutece și costumașe sunt de obicei primite din partea spitalului, dar se poate să vrei să iei cu tine o șăpcuță sau accesorii pentru fotografiat.
De asemenea, lasă spațiu în bagaj pentru lucruri cu care te vei întoarce din spital – vei ieși din spital cu mult mai multe decât ai venit!

Ajută-l pe micuțul tău să meargă în siguranță pe scări și nu numai
Micuțul tău a început să facă primii pași – și se îndreaptă spre scări! Ce poți să faci ca să îl ajuți să coboare și să urce scările în siguranță? Citește mai departe pentru a afla!
Citește mai mult
Cum îți pregătești casa pentru un bebeluș care merge de-a bușilea
Bebelușii trec repede de la a se întinde înainte și lateral la răsuciri și mers de-a bușilea. Setea lor de explorare este insațiabilă, așa că încuie orice obiect care ar putea să îl rănească, înainte ca micuțul tău să înceapă să descopere casa fără ajutorul tău.
Citește mai mult
Siguranța pentru bebelușii ocupați
Siguranța presupune să fii mereu în gardă. Deși ne preocupăm pentru siguranța în casă, merită ca din când în când să ne asigurăm că totul este așa cum ar trebui să fie – medicamentele puse la locul lor, prizele acoperite etc.
Citește mai multInstalarea de siguranţe pentru bebeluş în casă
Cu toate că poţi simţi că nu se termină niciodată „de tot“ cu instalarea de siguranţe, aceste sfaturi te vor ajuta să pregăteşti casa pentru un bebeluş mobil.
Citește mai mult
Patru pași esențiali care merg mai departe decât simpla securizare a casei pentru bebeluș
Pentru un bebeluș care merge sau se plimbă de-a bușilea, casa ta este un tărâm al minunilor. Asigură-te că micuțul tău rămâne în siguranță pe măsură ce explorează, cu aceste patru sfaturi ce îți vor elibera mintea de griji - și îl vor menține în siguranță
Citește mai multPregătește-ți casa pentru micuţului tău activ, în 7 pași simpli
Atunci când micuţul tău învaţă să meargă pe picioruşe sau de-a buşilea, noţiunea de siguranţă capătă cu totul altă dimensiune. Urmează aceste 7 sfaturi pentru a asigura siguranţa micuţului tău în timp ce acesta explorează casa.
Citește mai mult
Un cucui: de unde ştim dacă e grav
Când micuţul se loveşte la cap te poţi speria groaznic, dar nu îţi face griji, de multe ori situaţia nu e atât de gravă pe cât pare.
Citește mai mult
Acum că micuțul a început să meargă, e timpul să securizezi casa
Micuțul tău a început să meargă – un moment pe care o să ți-l amintești pentru totdeauna! Pentru a te asigura că micul plimbăreț este în siguranță, ia în considerare câteva strategii istețe de securizare a casei.
Citește mai mult
Ghid pentru siguranță la folosirea scaunelor de mașină
Folosește acest ghid practic pentru a te asigura că cel mic rămâne în siguranță cât timp ești pe drum.

Citește mai multÎnregistrați-vă la Pampers și veți găsi: