Skip to main content
Copil mic într-un tricou în dungi întinzând mâna către o minge mov ținută de un adult

Cum să faci joaca și mai distractivă

1 min citireActualizat Iunie 03, 2014

Unul dintre cele mai bune aspecte ale maternității este acela că ai din nou ocazia să te joci ca un copil. Joaca cu bebelușul tău este distractivă, dar există și un scop în spatele acestei activități amuzante.

Joaca are un rol important în dezvoltarea unor abilități motorii și cognitive de bază și îl poate ajuta pe cel mic să înțeleagă mai bine lumea din jurul tău.

Iată trei moduri în care poți să aduci un plus de valoare în joaca bebelușului tău.

1. Provoacă-i imaginația

Încurajează-ți micuțul să își folosească imaginația pentru a da naștere unor lumi nemaiîntâlnite, minunate, care nu există în camera lui de joacă. Construirea de forturi din perne și pături, cântecele la microfoane improvizate din linguri și ceaiurile organizate în cinstea animăluțelor de pluș sunt doar câteva exemple ale acestor jocuri imaginare.

Poți să încurajezi o astfel de joacă și prin folosirea întrebărilor deschise. Ai putea să zici ceva de genul „Ce s-ar întâmpla dacă fotoliul nostru ar fi o barcă?” sau „Cum ar fi să facem un teatru de păpuși cu jucăriile tale?”. S-ar putea să fii surprinsă de cum va reacţiona micuțului tău.

2. Înlătură dezordinea

A-i pune la dispoziție bebelușului tău o mulțime de jucării nu este întotdeauna cea mai bună soluție. Dacă mediul înconjurător este mereu plin de distracții, s-ar putea simți copleșit și şi-ar putea pierde concentrarea.

Ține o parte din jucării într-un dulap și înlocuiește -le pe cele „vechi” cu cele „noi” prin rotație la fiecare două săptămâni. Vei fi surprinsă cât de încântat va fi de pianul de plastic după o pauză de câteva zile.

3. Oferă-i spațiu

Încurajarea jocului independent poate avea o valoare extraordinară, dacă acesta se face sub supravegherea ta de undeva de aproape. Joaca independentă îi permite micuțului să fie autonom și îi încurajează creativitatea.

Când vă jucați împreună, asigură-te că îi acorzi destul spațiu. De cele mai multe ori mamele simt nevoia să vorbească pe toată durata jocului, dar este recomandat să îi dai și lui ocazia să se exprime. S-ar putea să fii surprinsă de ceea ce poate să spună dacă îi oferi șansa.

Articole similare

Vezi mai multe articole
Vezi mai multe articole
Slide 1 of 10
Adulți oferind o acadea colorată unui bebeluș care stă într-un cărucior, în aer liber
Vedeți articole conexe3 min citire

Cum să-l dezobișnuiești pe cel mic să se agaţe de obiectul de tranziţie

Poate fi dificil să-l ajuți pe cel mic să se detașeze de obiectul său de tranziţie şi siguranţă – fie că este un ursuleț de pluș sau o păturică. Citește mai departe povestea unei mămici a cărei copilaș a devenit prea mare pentru a mai căra trei păturici d

Citește mai mult
Adult stând pe podea și jucându-se cu cuburi din spumă alături de un copil mic, pe un covor în dungi
Vedeți articole conexe4 min citire

Cum să-ți înveți micuțul să înceapă să împartă cu ceilalți

Dacă cel mic are obiceiul de a spune “al meu!” la orice lucru, poți folosi următoarele sfaturi pentru a-l ajuta să se împace cu toată lumea și să învețe un principiu important în același timp.

Citește mai mult
Adult stând în pat cu un copil mic care ține un ursuleț de pluș
Vedeți articole conexe2 min citire

Trei sfaturi pentru a face timpul de joacă mai preţios

S-ar putea să fii tentată să te distrezi din plin cu ghemotocul tău, dar când vine vorba de activități pentru bebeluși, mai puțin înseamnă mai mult. Învață cum să-l faci pe cel mic să se joace și să-l ții activ și fericit.

Citește mai mult
Adult jucându-se cu un bebeluș folosind o marionetă de mână în formă de panda, pe un covor cu model
Vedeți articole conexe4 min citire

Pauzele: Sfaturi pentru un proces de educare reușit

Folosește aceste sfaturi pentru a te asigura că pauzele sunt o experiență din care cel mic are de învățat – și nu doar o pedeapsă – și pentru a-ți da seama de ce nu te ascultă de prima dată

Citește mai mult
Prim-plan cu un copil mic hrănit de un adult, în interior
Vedeți articole conexe1 min citire

Încurajarea bunelor maniere la masă

Nu e ușor să găsești echilibrul între masa în familie și respectarea etichetei la masă atunci când o împarți cu un copilaş nerăbdător. Dar este mai bine să întrerupi masa mai devreme decât să tolerezi comportamente negative.

Citește mai mult
Prim-plan cu un chip zâmbitor, cu o mână sprijinită lângă bărbie
Vedeți articole conexe2 min citire

Cum răspunde bebeluşul la noua lui lume

Vederea unui bebeluş nou-născut nu este complet dezvoltată, așa că se va baza pe urechiușe și pe năsuc pentru a descoperi lumea din jur. Micuțul tău va fi calmat și ghidat de sunetul familiar al vocii tale.

Citește mai mult
Prim-plan cu un bebeluș într-un tricou polo portocaliu în dungi, privind în jos
Vedeți articole conexe1 min citire

De ce joaca este esențială pentru dezvoltare

Micuțul tău află multe despre lumea înconjurătoare prin joacă. Fiecare eveniment, obiect sau acțiune văzute prin ochii lui, sunt o oportunitate pentru distracție. Copiii învață mai multe despre lumea din jurul lor implicându-se în mediul lor prin joacă.

Citește mai mult
Bebeluș purtând scutec, târându-se către o minge roșie cu gri, pe o podea de lemn
Vedeți articole conexe4 min citire

Cum să-ți ajuți micuțul să-și dezvolte abilitățile motrice

Întinsul după oameni și obiecte, mersul de-a bușilea și tot ce se află între acestea: parcurge acest ghid pentru a vedea cum poți să-l ajuți pe cel mic să atingă punctele cheie în ceea ce privește mișcarea.

Citește mai mult
Bebeluș purtând scutec, cățărându-se pe o cutie de depozitare albastră lângă masa de înfășat
Vedeți articole conexe2 min citire

Cum să faci momentele de joacă ale micuțului tău mai frumoase

Joaca cu micuțul tău poate părea distractivă, dar în paralel este un proces de învățare. Crezi că ai nevoie de mai multe jucării? Mai gândește-te: există modalități mult mai bune de a transforma joaca într-o activitate mai plăcută și interactivă.

Citește mai mult
Bebeluș într-o bluză galbenă jucându-se cu o numărătoare din lemn
Vedeți articole conexe10 min citire

De ce jocul este atât de serios. Totul despre dezvoltarea copilului, jucării educative și funcțiile cognitive ale bebelușilor

Următoarea dată când spui că micuțul tău „doar se joacă”, mai gândește-te o dată. Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea micuțului. Află de ce acesta este vital – chiar și mai vital decât cititul, scrisul și aritmetica.