Isabel, prima mea fetiță, a venit pe lume grăsună și sănătoasă, la 4,255 kg, defilând cu un căpușor plin de păr șaten închis. Ca orice proaspătă mămică, bănuiam că zilele ohihnei și somnului neîntrerupt fac parte din trecut.
Și am avut dreptate!
Obiceiurile de somn ale lui Isabel erau haotice la început, făcându-ne pe mine și pe soțul meu să stăm treji indiferent de ora din noapte. Așteptam cu nerăbdare ziua în care o voi face pe micuța mea să doarmă întreaga noapte. Desigur, durează până când se atinge aceasă etapă, dar la un moment dat se întâmplă.
Iată povestea somnului puiuțului meu.
Încet, dar sigur
Până la momentul vârstei de trei luni, Isabel și cu mine stabiliserăm o rutină la culcare: băiță, alăptare, poveste și pătuț. Acest program stabil a ajutat-o să se liniștească la sfârșitul zilei și i-a semnalat că e timpul să se odihnească. Îmi trimiteam micuța la culcare în fiecare seară până în ora 2 a.m. – când striga după următoarea hrănire.
Mai e puțin
Treptat, Isabel a început să se trezească puțin mai târziu – o etapă a dezvoltării bebelușului care mi-a dat de asemenea puțin din odihna suplimentară de care aveam atâta nevoie. Scopul meu era să o fac să adoarmă de la momentul culcării până la 5 a.m.
A reușit
Când Isabel a dormit în sfârșit timp de șapte ore încontinuu, am fost puțin surprinsă. Știam că la un moment dat voi reuși să o fac pe micuța mea să doarmă peste noapte dar, din păcate, corpul meu era pregătit ca ea să se trezească mai devreme. Sânii trebuie să fie goliți de lapte conform unui orar constant, așa că în timp ce ea dormea în continuare, eu eram oricum trează – și cu sâni destul de umflați și plini.
O masă rapidă
Imediat ce Isabel se trezea, îmi hrăneam micuța pentru a obține o oarecare ușurare. Lua o porție mare din fiecare parte – apoi se întorcea cu promptitudine înapoi la somn!
După o altă săptămână, sânii mei s-au obișnuit, iar Isabel și-a menținut noul obicei mulțumitor de a dormi întreaga noapte.
Acum că Isabel are câțiva anișori, s-a dezvoltat până în punctul în care este o somnoroasă veritabilă. Deși îmi lipsesc uneori zilele în care era mai mică, cu siguranță nu îmi lipsesc zilele în care programul bebelușului meu însemna să fiu trează întreaga noapte. Acum dormim cu toții mult mai bine!

Soluţii pentru adormitul bebeluşului: cum faci bebeluşul să doarmă până în zori
Dacă bebeluşul nu vrea şi nu vrea să doarmă până dimineaţa, iată şapte sfaturi care îl vor ajuta să reuşească pe viitor.
Citește mai mult
Soluţii pentru culcatul bebeluşului: în călătorie
Iată câteva sfaturi pentru a te asigura că micuţul doarme dus indiferent unde aţi fi.
Citește mai multCum îl ajuți pe micuțul tău să doarmă, de la 10 luni până la 1 an
Pentru copilașii mai mari, o rutină la ora de culcare este esențială pentru o dezvoltare sănătoasă. Consistența este importantă, cum ar fi băița – biberonul – povestea - la culcare în fiecare seara. Dacă micuțul tău tot nu vrea să se liniștească, încearcă să variezi activitățile până când găsești c
Citește mai mult
Tulburări uzuale ale somnului și soluții
A-l pune pe cel mic la culcare poate să fie o provocare – iar a-l face să rămână în pătuț, cu atât mai mult! În continuare vei găsi un ghid al celor mai comune tulburări ale somnului și soluții pentru acestea.
Citește mai mult
Trei sfaturi pentru a-ți face puiuțul să adoarmă
Pe măsură ce micuţul tău se obişnuieşte cu ora de culcare, foloseşte aceste sfaturi pentru a fi sigură că fiecare noapte va fi cât se poate de liniştită – şi că toată lumea se odihneşte!
Citește mai mult5 sugestii pentru o rutină a orei de culcare eficientă
Să ai un nou-născut poate fi destul de solicitant, însă cu aceste sugestii îl vei putea ajuta pe cel mic să aibă parte de odihna de care are nevoie, pentru ca şi tu, la rândul tău, să te poţi odihni.
Citește mai mult
5 moduri în care mâncarea îl poate ajuta pe micuţul tău să doarmă mai bine
Citeşte mai departe pentru a afla modul în care ce - şi unde- mânăncă micuţul tău îi afectează programul de somn.
Citește mai multOpt sfaturi pentru a-ți menține micuțul în siguranță în timp ce doarme
Pe cât este de greu să nu stai lângă micuțului tău în timp ce doarme, trebuie totuşi să te odihnești și tu! Folosește aceste sfaturi pentru a-l menține pe cel mic cât mai în siguranță posibil atunci când doarme.
Citește mai mult
Elemente de bază în programul de somn al micuțului
Indiferent cum se dovedește a fi rutina de culcare pentru tine și micuțul tău, asigură-te că este una constantă! Folosește-te de sfaturile acestea ca să te asiguri de succesul unui pui de somn.
Citește mai mult
Soluţii pentru culcatul bebeluşului: cum să îţi fie mai uşor la culcare
Ora de culcare este un moment minunat de petrecut cu micuţul. Iată câteva sfaturi pentru ca toată lumea să se relaxeze şi să vrea să se odihnească.
Citește mai mult
Soluţii pentru adormitul bebeluşului: cum faci bebeluşul să doarmă până în zori
Dacă bebeluşul nu vrea şi nu vrea să doarmă până dimineaţa, iată şapte sfaturi care îl vor ajuta să reuşească pe viitor.
Citește mai mult
Soluţii pentru culcatul bebeluşului: în călătorie
Iată câteva sfaturi pentru a te asigura că micuţul doarme dus indiferent unde aţi fi.
Citește mai multCum îl ajuți pe micuțul tău să doarmă, de la 10 luni până la 1 an
Pentru copilașii mai mari, o rutină la ora de culcare este esențială pentru o dezvoltare sănătoasă. Consistența este importantă, cum ar fi băița – biberonul – povestea - la culcare în fiecare seara. Dacă micuțul tău tot nu vrea să se liniștească, încearcă să variezi activitățile până când găsești c
Citește mai mult
Tulburări uzuale ale somnului și soluții
A-l pune pe cel mic la culcare poate să fie o provocare – iar a-l face să rămână în pătuț, cu atât mai mult! În continuare vei găsi un ghid al celor mai comune tulburări ale somnului și soluții pentru acestea.
Citește mai mult
Trei sfaturi pentru a-ți face puiuțul să adoarmă
Pe măsură ce micuţul tău se obişnuieşte cu ora de culcare, foloseşte aceste sfaturi pentru a fi sigură că fiecare noapte va fi cât se poate de liniştită – şi că toată lumea se odihneşte!
Citește mai mult5 sugestii pentru o rutină a orei de culcare eficientă
Să ai un nou-născut poate fi destul de solicitant, însă cu aceste sugestii îl vei putea ajuta pe cel mic să aibă parte de odihna de care are nevoie, pentru ca şi tu, la rândul tău, să te poţi odihni.
Citește mai mult
5 moduri în care mâncarea îl poate ajuta pe micuţul tău să doarmă mai bine
Citeşte mai departe pentru a afla modul în care ce - şi unde- mânăncă micuţul tău îi afectează programul de somn.
Citește mai multOpt sfaturi pentru a-ți menține micuțul în siguranță în timp ce doarme
Pe cât este de greu să nu stai lângă micuțului tău în timp ce doarme, trebuie totuşi să te odihnești și tu! Folosește aceste sfaturi pentru a-l menține pe cel mic cât mai în siguranță posibil atunci când doarme.
Citește mai multÎnregistrați-vă la Pampers și veți găsi: