Skip to main content

Însărcinată în 12 de săptămâni: la ce să te aștepți

Ilustrație cu un fruct al pasiunii – Bebelușul dumneavoastră are dimensiunea fructului pasiunii

Bebelușul în săptămâna 12

Copilul tău are dimensiunile fructului pasiunii (lungime: 6,5 cm, greutate: 14 grame.).

Manichiura. Unghiuțele deja încep să se formeze, așa că pregătește unghiera. Mulți copii se nasc deja cu unghiile lungi, care trebuie tăiate la scurt timp după aceea. 

Toate piesele la locul lor. Perioada cu adevărat critică pentru dezvoltarea micuțului începe să se apropie de final. Până la sfârşitul acestei săptămâni, toate părţile corpului vor fi prezente; chiar şi organele sexuale s-au dezvoltat (deşi este prea devreme pentru a determina dacă aveți o fată sau un băiat).  

Se dă stingerea. La 12 săptămâni, pleoapele s-au format şi se vor închide. Vor rămâne lipite până în al doilea trimestru de sarcină, spre final. 

Măsurători. În această săptămână bebelușul tău cântărește 14 grame și măsoară 6,5 cm.

Sarcina la 12 săptămâni

Hrănește-mă! N-o să mai pleci de la restaurant cu mâncarea la pachet: pofta de mâncare revine! În această săptămână, multe femei povestesc că au sentimentul că "bebelușului îi este foame." Asigură-te că mănânci suficient şi că păstrezi o dietă sănătoasă, dar nu trebuie să e nevoie să "mănânci pentru doi." 

Normal sau nu? Pentru că volumul de sânge crește pentru a menţine copilul bine hrănit, ai putea descoperi că gingiile îți sunt mai sensibile şi sângerează la periaj sau când folosești ață dentară. Deși acest lucru poate să îți creeze disconfort, este perfect normal.

=============================

Știai că? Până la sfârşitul acestei săptămâni, toate părţile esențiale ale corpului şi sistemele s-au format. Copilul, de asemenea, s-a dublat în dimensiune în ultimele trei săptămâni! Chiar dacă organele sexuale s-au format, este încă prea devreme pentru a spune dacă este fată sau băiat. De asemenea, copilul a dezvoltat un profil uman... cu cine va semăna oare bebe??

Un sfat rapid pentru mami: Cum grețurile de dimineață dispar, asigură-te că mănânci o dietă echilibrată care include carne, pui şi peşte (proteine), legume şi fructe (vitamine și minerale) și produse lactate (calciu pentru a ajuta copilul să crească şi să se dezvolte). Nu uita - vechea poveste care spune că ai nevoie să "mănânci pentru doi" nu înseamnă  să mănânci de două ori mai mult!

Articole similare

Vezi mai multe articole
Vezi mai multe articole
Slide 1 of 10
Ilustrație cu un măr – Bebelușul dumneavoastră are mărimea unui măr
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 16 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 16 de sarcină, când vei începe să simți cum mișcă bebelușul

Citește mai mult
Ilustrație cu o vânătă – Bebelușul dumneavoastră este de mărimea unei vinete
În fiecare săptămână3 min citire

Însărcinată în 23 săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 23 de sarcină, când bebe poate deja să îți audă vocea

Citește mai mult
Ilustrație cu un dovlecel – Micuțul dumneavoastră are dimensiunea unui dovlecel
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 26 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 26 de sarcină, când bebelușul tău exersează respirația

Citește mai mult
Ilustrație cu un pepene – Bebelușul dumneavoastră este de dimensiunea unui pepene
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 39 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 39 de sarcină, când deja ești pregătită pentru venirea pe lume a bebelușului

Citește mai mult
Ilustrație cu semințe de mac – Bebelușul dumneavoastră are dimensiunea unei semințe de mac
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 4 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 4, când vezi un rezultat pozitiv la testul de sarcină

Citește mai mult
Ilustrație cu semințe de rodie – Bebelușul dumneavoastră are dimensiunea unei semințe de rodie
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 6 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 6 de sarcină, când începe să se formeze fățuca bebelușului tău

Citește mai mult
Ilustrație cu frunze de sfeclă – Bebelușul dumneavoastră are dimensiunea unei frunze de sfeclă
În fiecare săptămână3 min citire

Însărcinată în 37 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 37 de sarcină, când bebelușul tău coboară

Citește mai mult
Ilustrație cu sâmburi de portocală – Bebelușul dumneavoastră are dimensiunea unui sâmbure de portocală
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 5 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 5 de sarcină, când coloana vertebrală a bebelușului începe să se dezvolte

Citește mai mult
Ilustrație cu o salată iceberg – Bebelușul dumneavoastră are mărimea unei salate iceberg
În fiecare săptămână3 min citire

Însărcinată în 36 de săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 36 de sarcină, când probabil începi controalele săptămânale

Citește mai mult
Ilustrație cu un porumb – Bebelușul dumneavoastră are dimensiunea unui porumb
În fiecare săptămână2 min citire

Însărcinată în 24 săptămâni: la ce să te aștepți

La ce să te aștepți în săptămâna 24 de sarcină, când bebelușul tău are perioada cea mai activă